REŞIŢA – Aşa cum era de aşteptat, legea pentru comasarea alegerilor va fi adoptată tot prin asumarea răspunderii Guvernului.
La finalul şedinţei de Guvern de luni, Emil Boc a anunţat că Executivul a propus acest proiect de lege prin procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, calendarul procedurii urmând să fie stabilit de birourile permanente ale legislativului. Premierul a spus că 2012 va fi „extrem de dificil în contextul crizei economice internaţionale şi trebuie să avem mai puţină dezbatere care să producă instabilitate“, neuitând să amintească şi de economiile „de circa 20 de milioane de euro“ care s-ar face prin comasare.
De altfel, Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL, menţiona recent că „această comasare are două avantaje – vom economisi mulţi bani şi vom putea oferi şi un anume confort alegătorilor la care se înregistrează deja o oboseală, având în vedere că s-au tot succedat astfel de evenimente în ultimii ani“.
În schimb, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, a declarat că „suntem împotriva unor asemenea improvizaţii. Nu este confortabil pentru cineva alegeri cu şase buletine, nici pentru candidaţi, nici pentru alegători, dar USL-ul este pregătit pentru orice confruntare electorală“.
Cele şase buletine de vot vor viza primarul, consiliul local, preşedintele consiliului judeţean, consiliul judeţean, senatorii şi deputaţii.
Nina Curiţa
