Reactualizat la:

Vestul şi paradoxurile sale

Vestul şi paradoxurile sale
REŞIŢA – În Regiunea Vest, conform INS, sunt cei mai puţini şomeri, cei mai puţini pensionari şi cei mai puţini lucrători.

Rectifica

Cei mai fericiţi lucrători din Regiunea Vest par a fi timişenii. În acest judeţ, salariul mediu net a fost, în august, de 1.375 de lei. E drept, e în scădere masivă faţă de începutul anului, când media era 1.436 de lei pe lună. În ceea ce îi priveşte pe pensionari, cel mai bine par să o ducă cei din Hunedoara, căci aici pensia medie se ridică la 895 de lei pe lună.

Explicaţiile sunt simple: Timişoara are şi sectoare de vârf ale economiei, unde veniturile sunt mai mari, pe când Hunedoara are mulţi pensionari mineri, ceea ce face ca veniturile lor să fie peste media zonei.

Totuşi, în Regiunea Vest a României, potrivit Institutului Naţional de Statistică, se înregistrează un lucru paradoxal. Mai exact, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, nu doar că scad veniturile oamenilor, dar sunt tot mai puţini salariaţi, şomeri şi pensionari. Bun, salariaţii merg de obicei în pensie sau în somaj, şomerii se angajează sau ajung şi ei la pensie. În ceea ce îi priveşte pe pensionari, cei mai mulţi ies din sistem prin deces…

În zona noastră, efectivul de salariaţi era la începutul anului de 500.203 de persoane, pentru ca în august 2010 să ajungă la 483.456. Din aceştia, 114.241 sunt în Arad, 56.229 în Caraş-Severin, 111.966 în Hunedoara şi 200.657 în Timiş. Mai puţini salariaţi sunt şi la nivel de ţară. Aici s-a ajuns de la 4.333.000 de lucrători la 4.223.000 la sfârşitul lui august 2010. La aceeaşi dată, România avea şi 5.597.000 de pensionari.

În trimestrul II din 2010, Regiunea Vest a înregistrat 455.173 de pensionari, cu un venit mediu de 776 lei pe lună. Observăm că în această zonă numărul de pensionari nu îl depăşeşte (încă!) pe cel al lucrătorilor. În Arad erau 103.197 de persoane, care beneficiau de o pensie medie de 694 de lei. În Caraş-Severin primeau pensie 79.970 de persoane, cu un nivel mediu de 734 de lei. În Hunedoara erau 124.945 de pensionari, cu un venit mediu de 895 de lei (cel mai mare din Regiunea Vest), iar în Timiş se aflau 147.169 de pensionari, venitul lor mediu fiind de 755 de lei.

Schimbarea raportului între salariaţi, pensionari şi şomeri este dramatică. Măsura antieconomică a impozitului minim a făcut ca mii şi mii de afaceri să se închidă… Oamenii care nu se regăsesc nici printre salariaţi, nici printre şomeri, nici printre pensionari fie au murit, fie au plecat din ţară pentru a-şi găsi slujbe (mai bune şi mai bine plătite) la alţii.

JCS- N.C.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou