Reactualizat la:

Verificari pentru produsele de Craciun

Verificari pentru produsele de Craciun
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Comisarii însărcinaţi cu protecţia consumatorilor îndeamnă la atenţie sporită pentru cumpărături.

Rectifica

Având în vedere faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor vor efectua în această perioadă o serie de acţiuni de control în vederea verificării respectării prevederilor legale cu privire la conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate al produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Potrivit datelor prezentate în şedinţa trimestrială a Comitetului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor de joi, până în data de 18 decembrie se va desfăşura o acţiune tematică de control privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare al alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă.

„Acţiunea de control va viza mai multe produse, printre care carne şi produse din carne, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de cofetărie sau produse de patiserie. Controalele vor cuprinde reţeaua comercială urmărind, în principal, calitatea produselor, existenţa documentelor de provenienţă sau de însoţire a mărfii; starea ambalajelor (integritate, etanşeitate); încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător şi altele“, a precizat Isabelle Scorobete, comisar şef adjunct al CJPC Caraş-Severin.

După ce zilele trecute au fost verificate jucăriile din magazinele cărăşene, în perioada 7 – 11 decembrie a.c. se va desfăşura o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea ghirlandelor şi ornamentelor luminoase. „Oferta bogată a comercianţilor în aceste zile, dorinţa de a avea produse multe pe masa de sărbători, ne determină, de multe ori, să uităm de regulile de bază la cumpărarea oricărui produs alimentar. Însă, siguranţa şi sănătatea pot fi protejate prin atenţie sporită acordată la cumpărare informaţiilor despre produs, locului de comercializare şi condiţiilor în care este vândut produsul respectiv“, a adăugat comisarul şef adjunct.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
S-a dat startul deratizarii in Resita
REŞIŢA - Municipalitatea a dat, oficial, startul programului de combatere a rozătoarelor, în principal şoareci şi [...] mai multe »
Profitati de lipsa penalizarilor
REŞIŢA - Primăria municipiului aduce la cunoștința contribuabililor că până la data de 31 martie se pot achita [...] mai multe »
Resitenii nu vor mall-ul din Triaj
REȘIȚA - Cel puțin cei prezenți la dezbaterea organizată luni de Primăria municipiului, care au fost mai mult [...] mai multe »
Parinti, situatia e cam albastra!
CARAȘ-SEVERIN - Mai toți actorii implicați în evoluția generațiilor tinere avertizează că adolescenții sunt [...] mai multe »
Cumparau mieii cu pistolul
PETROŞNIŢA - Polițiștii din Caransebeș cercetează trei persoane din Buchin și una din Sibiu, implicate sâmbătă [...] mai multe »
Sub molozul aruncat aiurea erau…amenzi
CARANSEBEŞ - Mai mulţi caransebeșeni, care au ales să se scape de molozul din construcții la întâmplare, au fost [...] mai multe »
O singura zi, trei accidente cu tot atatia raniti
CARAȘ-SEVERIN - Trei accidente rutiere au fost înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza județului nostru. În urma [...] mai multe »
Se cauta finantare urgenta pentru drumuri judetene
CARAȘ-SEVERIN - Proiecte de hotărâre privind reabilitarea unor obiective de infrastructură rutieră au fost [...] mai multe »
Suntem asa cum vrem sa fim
REȘIȚA - Suntem oameni şi toţi ne supărăm, mai mult sau mai puţin argumentat, ne înfuriem şi ne deranjeză [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou