Reactualizat la:

Vela: PSD nu este capabil sa guverneze

Vela: PSD nu este capabil sa guverneze
Scris de N.C. - REŞIŢA – Senatorul liberal nu mai dă şanse social-democraţilor la viitoarele alegeri din România.

În ultima conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, senatorul Marcel Vela a precizat că la această oră PNL se află pe un trend ascendent în ceea ce privește procentul electoral al partidului, în sondajul intern, realizat de PNL, acesta fiind cotat cu 30% din preferințele alegătorilor. „PSD nu este capabil să guverneze România. La ultimul sondaj, PNL are un procent de 30%, iar în unul făcut de PSD avem 28%. Dacă mergeţi pe stradă o să auziţi oameni cărora le pare rău că nu au fost la vot şi care sunt hotărâţi să schimbe lucrurile la următoarele alegeri. PSD, în ciuda a ceea ce spune, nu are cum să mai rămână la acelaşi scor electoral“, a precizat şeful PNL Caraş-Severin.

Întrebat de ce la Reşiţa nu au loc proteste aşa cum sunt în alte oraşe din ţară, Vela a spus că „oamenii realizează că nu la Reşiţa se decide politica naţională. Protestele au fost pe tema Justiţiei şi au avut cea mai mare amploare în Bucureşti, pentru că acolo ONG-urile şi alte organizaţii sunt mult mai puternice şi pot mobiliza oameni. Repet, politica naţională şi alte decizii nu se iau la Reşiţa“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Orban vine la Reşiţa, Popa promite că nu cere parole
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin susţine că duminică liberalii vor obţine un scor bun în judeţ. mai multe »
Drumul spre Ciclova Montană se reface
ORAVIŢA - Au început lucrările de reabilitare a drumului ce leagă Oravița de Ciclova Montană (Vodari). [...] mai multe »
Brantner a câştigat scumpirea gunoiului
REŞIŢA - Aleşii reşiţenilor au aprobat, zilele trecute, majorarea tarifelor de colectare, transport şi depozitare [...] mai multe »
Uraaa! Încărcarea maşinilor electrice rămâne gratuită!
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a luat această decizie întrucât avem doar şase maşini electrice, motiv [...] mai multe »
Nu poţi salva un om de el însuşi!
REȘIȚA - De câte ori nu auziţi în ultima vreme expresia asta ambalată în lehamite, mai ceva ca ciocolata în [...] mai multe »
Alertă meteo de ploi pentru Caraș-Severin și alte județe din vest
CARAȘ-SEVERIN - Codul galben este valabil de duminică, de la ora 16, până luni dimineața la ora 6, asta dacă [...] mai multe »
Craterele s-au lărgit din nou
CARAȘ-SEVERIN - Anul trecut, peisajul selenar al drumului Bocşa-Dognecea determina autorităţile judeţene să tragă [...] mai multe »
Două case din Anina, în flăcări
ANINA - Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, pompierii orăvițeni interveneau, cu două echipaje, pentru stingerea [...] mai multe »
Patrula de reciclare a Colegiului Tehnic a colectat 200 kg DEEE
REŞIŢA - Deşi îi arătăm mereu cu degetul, fie pe stradă, fie în diverse conjuncturi care ne pun faţă în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou