Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – Președintele Comisiei de Apărare din Senat, liberalul Marcel Vela, i-a ironizat pe cei de la PSD în ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților privind înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea activității directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, și a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituția în activități care exced cadrului legal de funcționare.

„Am auzit că un prieten al domnului Dragnea i-a spus acestuia, în CEX-ul de la PSD, că de ziua domnului Dragnea va ploua. De aceea vă propun o comisie de anchetă în care să-l anchetăm pe Sfântul Ilie, să vedem de ce va ploua în ziua aceea”, a spus Vela, spre amuzamentul celor din Opoziție. Liviu Dragnea nu a replicat la afirmațiile senatorului liberal de Caraș-Severin, iar plenul reunit al celor două Camere a dat undă verde înființării comisiei de anchetă referitoare la verificarea activităţii directorului SPP, cu 225 de voturi „pentru” şi 106 voturi „împotrivă”. Comisia va fi formată din 15 membri, astfel: 7 PSD, 3 PNL, 1 USR, 1 UDMR, 1 ALDE, 1 PMP, 1 minorităţi. Preşedinte comisiei va fi de la PSD, vicepreşedintele de la PNL, iar secretarul de la ALDE.