CARAŞ-SEVERIN – Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL Caransebeş va fi analizată propunerea de excludere a sa din partid, propunere ce va fi înaintată în BPJ dacă se va vota. Apoi lucrurile s-au redus doar la o întrevedere între şeful PNL Caransebeş, Andrei Ungur, şi primarul Felix Borcean.
Motivele pentru care liberalii din Caransebeş nu îl mai vor pe primar în PNL încep de la neimplicarea în campania electorală până la refuzul de a comunica cu liberalii. Primarul Borcean ar fi fost ferm şi ar fi spus că nu este nevoie de întrevederi, PNL poate să facă tot ce îşi propune în ceea ce îl priveşte.
Întrebat care este situaţia vizavi de Borcean, şeful PNL Caraş-Severin ne-a declarat: „Cred că discuţiile astea sterile despre Borcean, despre nu ştiu ce conflicte între mine şi el, despre nu ştiu ce alţi liberali curajoşi o să ajungă aşa banale că nu vor mai interesa pe nimeni. După refuzul primarului de a aproba Organizației PNL montarea unor bannere de mulțumire cetățenilor pentru voturile din 26 mai, într-adevăr s-a luat decizia la nivelul conducerii locale de a fi invitat la clarificări pentru a se decide viitorul echipei din Caransebeș, care poate însemna și o propunere de excludere. Sau poate să nu însemne asta. Acuma, sincer, nu vi se pare că şi Felix şi-o cere excluderea asta? Haideţi să vedem ce discută Ungur cu el şi mai dau declaraţii după, deşi ştiţi că evit discuţiile sterile. În momentul asta în care unii plănuiesc La Revolucion, eu mănânc nişte cireşe… Îi las să plănuiască ce vor, de aia suntem liberali! Chiar vin Rusaliile!”, ne-a declarat şeful PNL Caraş-Severin, Marcel Vela.