Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cifrele oficiale arată că vara aceasta în loc să angajeze constructori, Caraş-Severinul i-a trimis în şomaj.

Chiar dacă pare greu de crezut, judeţul nostru este unul al specialiştilor ajunşi în şomaj. Sau cel puţin asta arată cifrele oficiale în materie. Potrivit acestora, Caraş-Severinul deschidea luna iulie cu un număr total de 6.113 şomeri, situaţia acestora pe segmente de vârstă fiind următoarea: 810 şomeri mai tineri de 25 de ani (între 16 şi 25 de ani), avem 391 între 25 şi 30 de ani, 1.241 între 30 şi 40 de ani, 1.845 între 40 şi 50 de ani, 932 între 50 şi 55 de ani, precum şi 894 peste 55 de ani.

Cei mai mulţi dintre şomeri sunt, însă, muncitorii necalificaţi în construcţia de clădiri, reprezentând 25,27% din totalul persoanelor afectate. Numărul lor, ce a ajuns 1.606 (ponderea fiind deţinută de segmentul 30-50 de ani), ne confirmă, din păcate, că suntem un judeţ ce nu mai construieşte demult… Iar numărul lor este sporit de cel al persoanelor cu diferite calificări în domeniu, care au ajuns şi ele în şomaj.

La capitolul manageri, directori, înalţi conducători ai administraţiei publice şi conducători de diferite instituţii sau unităţi, judeţul Caraş-Severin se poate mândri cu 113 astfel de şomeri înregistraţi în evidenţele oficiale, aceştia gravitând în jurul segmentului de vârstă cuprins între 30 şi 50 de ani.

Tot în top se află şi inginerii, Caraş-Severinul având nu mai puţin de 158 înscrişi la coada şomajului, cei mai mulţi dintre ei având vârste peste 30, chiar şi 55 de ani. În privinţa tehnicienilor în diferite domenii, judeţul are parte de o explozie. Nu mai puţin de 448 îngroşau rândurile la agenţiile de şomaj cărăşene la începutul lui august. Aici trebuie precizat însă că, deşi tehnicienii afectaţi de lipsa unui loc de muncă sunt din toate segmentele de vârstă, cei mai mulţi au sub 25 de ani, fiind proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor.

Tot spre vârful clasamentului figurează şi 154 de asistenţi vânzări în magazine, 110 paznici, 263 de constructori şi montatori de structuri metalice, 120 de şoferi de camion, 130 de operatori pe maşini de polizat, rectificat şi ascuţit, 215 muncitori necalificaţi în ferme mixte, 114 muncitori forestieri necalificaţi, 100 de manipulanţi de mărfuri, precum şi 192 de muncitori necalificaţi în industria de prelucrare.

Mai avem trei sportivi, patru antrenori, nouă avocaţi, patru contabili şi 20 de secretare, dar şi experţi, consultanţi şi specialişti în diferite domenii. Ce-i drept, chiar dacă aproape o treime dintre şomeri sunt necalificaţi, celelalte două treimi au nu doar calificare, ci şi vechime în domeniu. Şi ne-o demonstrează cifrele oficiale, fie ele intrate la apă sau nu.

Antoniu Mocanu