Reactualizat la:

Vantul schimbarilor din 2014

Vantul schimbarilor din 2014
REŞIŢA – Fiscul cărăşean anunţă faptul că, odată cu trecerea în noul an, intră în vigoare o serie de modificări în materia legislaţiei fiscale. Astfel, se va schimba modul de întocmire a formularului de solicitare pentru deschiderea de credite, dar şi al ordinelor de plată pentru Trezorerie .

De asemenea, se cere o mai mare atenţie la întocmirea ordinelor de plată a salariilor, întrucât începând din data de 6 ianuarie 2014 trebuie utilizată noua structură a codurilor IBAN. Răspunderea exclusivă pentru întocmirea corectă a acestora revine ordonatorilor de credite, după cum ne informează Mihaela Nicola, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice din Caraş-Severin.

Instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale au obligaţia de a depune situaţia plăţilor restante. „Toate aceste noutăţi legislative vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, a precizat Mihaela Nicola. Trezoreriile operative vor acorda asistenţă de specialitate în aplicarea noilor prevederi”.

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou