Reactualizat la:

Vanatorii caraseni strang cureaua

Vanatorii caraseni strang cureaua
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Pentru a menţine cotizaţiile la nivelul anului trecut, a fost nevoie de economii.

Rectifica

La sfârşitul săptămânii trecute s-a întrunit consiliul de coordonare a activităţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Caraş-Severin. Principalul punct de pe ordinea de zi a fost proiectul de buget pentru anul 2016. „S-a discutat intens pe nivelul cheltuielilor, majorarea salariului minim pe economie, şi s-a ajuns la o sumă care trebuie acoperită. Am eliminat anumite cheltuieli pe care le-am considerat mai puţin importante şi, până la final, am reuşit să le reducem cât am putut în aşa fel încât să păstrăm cotizaţiile la nivelul anului trecut, adică 1.400 de lei pentru vânătoare şi 80 de lei la pescari, cu reducerile de rigoare pentru plata la termen, în prima parte a anului, pentru membrii pensionari şi pentru membrii consiliului. Dacă am majora cotizaţia ar fi ca un bumerang, pentru că riscăm să ne pierdem din membri. Avem acum circa 150 de vânători care încă nu au achitat taxele, pentru că aşteaptă acum bani, din subvenţii sau de la membrii familiei care lucrează în străinătate“, ne-a declarat Mircea Ciobanu, directorul AJVPS Caraş-Severin.

Cotizaţia cuprinde şi taxa de vânătoare şi cea de gospodărire, de la care nu se face rabat şi care sunt sume fixe. AJVPS administrează 40 de fonduri de vânătoare în Caraş-Severin şi va participa, în 2016, la concesionarea pentru apele pe care le vor gestiona. „Dacă se va reduce numărul de vânători, am putea fi obligaţi să renunţăm la unele dintre fonduri, pentru că taxele de arendă sunt extraordinar de mari“, a mai adăugat Mircea Ciobanu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Cei mai buni elevi reşiţeni la matematică
REŞIŢA - Din cei 90 de elevi participanţi, 13 tineri s-au clasat pe primele trei locuri, trei cu punctaj maxim. mai multe »
Blocul lui Popa este acum al lui Dunca
REŞIŢA - După ce omul de afaceri a preluat o treime din acţiuni, a fost apreciat de primarul Ioan Popa, care a spus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou