Reactualizat la:

Vânătoarea de la Ersig s-a terminat. Ţiriac şi invitaţii săi au plecat

Vânătoarea de la Ersig s-a terminat. Ţiriac şi invitaţii săi au plecat
Scris de Nina Curița - CARAŞ-SEVERIN – Invitaţi de seamă, manageri de top şi milionari ai Europei au fost sâmbătă, alături de omul de afaceri Ion Ţiriac, pe domeniul de vânătoare de la Ersig (Vermeş).

 (1 comentariu)

Rectifica

Atmosfera a fost prietenească, organizarea pe măsură, vânătoarea una reuşită, gonaşii, plătiţi cu carne şi câte 100 de lei, şi-au făcut treaba iar recolta de mistreţi a fost una bogată: mai exact 87 de exemplare, trofeul vânătorii cântărind nu mai puțin de 180 de kilograme, iar media celorlalți mistreți vânați fiind de 130 de kilograme. Nu au fost probleme nici cu carnea, chiar dacă pesta porcină este pe la graniţa judeţului, ba mai mult carnea va fi donată centrelor sociale din judeţ.

Omul de afaceri şi invitaţii săi nu au zăbovit prea mult pe domeniul de la Ersig, petrecerea de după vânătoare fiind organizată într-o altă locaţie. Misterul numelor invitaţilor a persistat ca întotdeauna, existând zvonuri că printre aceştia s-ar fi aflat şi patronul Ford.

Vă reamintim că omul de afaceri Ion Ţiriac şi-a amenajat un domeniu de vânătoare care se întinde pe o suprafaţă de 704 hectare. Iar la începutul acestui an a avut deja două partide de vânătoare, alături de magnaţi europeni: una la Balc, în 19 ianuarie, şi cea de la Ersig, încheiată sâmbătă, 2 februarie 2019.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Tinerii Reşiţei au pus umărul la curăţenie
REŞIŢA - O acţiune de ecologizare a intrărilor şi ieşirilor din Reşiţa şi în staţiunea Secu a fost pusă la [...] mai multe »
Crucea „Episcop Elie Miron Cristea” pentru doctorul Singh
CARANSEBEŞ - Directorul medical al spitalului din Caransebeș, Bhupinder Singh, unul din cei mai apreciați medici ai [...] mai multe »
Dorel a comis-o la Caransebeș
CARANSEBEȘ - Bună parte din cartierul Pipirig a rămas în această după amiază fără apă la robinete, după ce [...] mai multe »
Primarul Reşiţei vrea ca tinerii să se înscrie în politică…
CARAŞ-SEVERIN - ...dacă se poate chiar în PNL, în ceea ce înseamnă dreapta! „Cu stânga nu poţi să îţi faci [...] mai multe »
Chisăliţă: Dle Popa, promiteţi fără acoperire!
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „Cum a fost ajutată Reşiţa să piardă“, apărut pe CAON, senatorul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou