Caraş-Severin, Romania

BĂNIA – La multe dintre manifestările culturale din judeţ se remarcă, prin cânt şi straie, o formaţie aparte: Fanfara din Bănia.


Localitatea din Valea Almăjului e una din puţinele din Caraş-Severin ce îşi mai păstrează tradiţiile cu sfinţenie. Iar faptul că aici există şi rezistă o fanfară ce împlineşte anul acesta 91 de ani, fiind înfiinţată în 1922, e o dovadă în acest sens. Mai mult decât atât, tinereţea membrilor fanfarei reprezintă certitudinea continuării tradiţiei iar ambiţia dirijorului Ion Albu, membru al fanfarei de peste şase decenii, îşi pune pecetea pe profesionalismul acestei formaţii. La cei 78 de ani ai săi, Ion Albu este un exemplu de răbdare, perseverenţă şi reuşită.

Moş Albu, cum îi spun bănienii, transpune şi în versuri bucuria de a împărtăşi unor tineri taina cântatului ce duce mai departe frumuseţea satului şi sfinţenia obiceiurilor: „Mulţi au venit la fanfară/ Că e ca şi o şcoală/ Ca să înveţi să cânţi frumos/ şi de joc, şi chiar duios“. La finele anului trecut, bănienii, în prezenţa multor invitaţi, şi-au sărbătorit fanfara ajunsă la 90 de ani – eveniment despre care Jurnal CS a scris la momentul respectiv.

„Fără dăruire nu am fi rezistat atâtea decenii. Anul acesta sărbătorim 91 de ani de existenţă a fanfarei din Bănia dar eu mă gândesc deja la centenar. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost şi ne sunt alături. Chiar la aniversarea de anul trecut un dar frumos am primit de la dr. Sorin Pescariu, un om care de mic copil a iubit fanfara din Bănia şi care a cumpărat un rând instrumente pentru fanfară. Oricum, sunt mulţi oamnei care ne-au fost alături şi pe care eu sper că nu i-am dezamăgit“, ne-a spus marţi, în timpul unei vizite scurte la redacţie, Ion Albu. Dirijorul a scris şi „Cronica Fanfarei din Bănia“, o carte despre formaţia pe care o instruieşte şi oamenii care au făcut tot posibilul ca ea să răzbată peste vremi.

Nina Curiţa