Reactualizat la:

Valea Ţerovei, deblocată

Valea Ţerovei, deblocată
REŞIŢA – Pe viitor, un număr important de şomeri îşi vor putea găsi un loc de muncă la Reşiţa.

 (13 comentarii)

Rectifica

Pe locul fostei uzine cocsochimice de pe Valea Ţerovei se conturează investiţii importante pentru Reşiţa.

Se pare că una dintre firmele prezente în zonă a ecologizat deja o suprafaţă de cinci hectare de teren. Este vorba despre o firmă din Austria care, peste o lună, ar putea pune piatra de temelie a viitoarei construcţii. De asemenea, un investitor român va demara curând lucrări de ecologizare.

„Cred că, până la sfârşitul acestui an, vor apărea cel puţin 300 de noi locuri de muncă“, a declarat Hotnogu în cadrul conferinţei de presă susţinută ieri. Viceprimarul a vorbit şi despre un al treilea investitor prezent în zonă, o firmă din Germania, care a câştigat o parcelă de teren la capătul unei licitaţii desfăşurate zilele trecute.

Totodată, în ultima şedinţă de consiliu local, s-a mai hotărât să fie scoasă la licitaţie o altă suprafaţă, de 15.000 de metri pătraţi. Un concern german din industria automobilelor şi-a arătat intenţia de a derula în municipiu o investiţie care se ridică la valoarea de peste 50 de milioane de euro.

Alte 600 de locuri de muncă vor putea fi create odată ce investiţia concernului german va fi finalizată. Există însă premize ca aceasta să fie mult mai consistentă. „Germanii mai doresc încă o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi iar investiţia totală ar putea ajunge până la o sută de milioane de euro“, a precizat Hotnogu.

Viceprimarul şi-a mai arătat intenţia ca, pe viitor, alte terenuri din zonă să fie supuse atenţiei Consiliului local în vederea organizării de licitaţii.

„Aş vrea ca betoanele de pe Valea Ţerovei să dispară, iar locul lor să fie luat de unităţi de producţie“, a încheiat Hotnogu.



Comentarii 13

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou