Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În 2015, municipalitatea reşiţeană deschide casieriile birului abia după nouă zile de pauză…

Dacă ultima zi de achitat dări în 2014 a fost 29 decembrie, Serviciul Public de Taxe şi Impozite al municipalităţii reşiţene ne informează că anul viitor îşi va deschide porţile abia pe 7 ianuarie. Programul de lucru cu publicul este diferenţiat pe cele două puncte de lucru. Astfel, ghişeele din Corpul II, situat în Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 9 (în spatele palatului administrativ municipal) vor fi deschise în zilele de luni, marţi şi joi, de la ora 8.00, până la ora 15.30; miercuri, de la ora 8.00, până la ora 17.30; iar vineri, de la ora 8.00, până la ora 13.00.

Corpul IV, situat pe Bulevardul Republicii, nr. 18, funcţionează după următorul program: în zilele de luni, marţi şi miercuri, de la ora 8.00, până la ora 15.30; joi, de la ora 8.00, până la ora 17.30; iar vineri, de la ora 8.00, până la ora 13.00.

„Precizăm că anul fiscal este structurat pe două semestre. Debitul aferent semestrului I se achită fără majorări de întârziere până la 31 martie 2015, iar debitul aferent semestrului II se achită fără majorări de întârziere până la 30 septembrie 2015. Depăşirea acestor termene generează majorări în cuantum de 2% pe lună sau fracţie de lună pentru debitul restant. Dacă până la data de 31 martie 2015 se achită integral debitul aferent anului fiscal 2015, se acordă o bonificaţie de 10% din cuantumul impozitului“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.