Reactualizat la:

Vacanta de iarna… ca cea de vara

Vacanta de iarna… ca cea de vara
Scris de Flavius Rotariu -
REŞIŢA – Turiștii cărășeni se orientează tot mai mult înspre destinații apropiate de casă, la câțiva kilometri de graniță.

Rectifica

Iarna anului 2014 nu se distinge foarte mult, ca ofertă turistică, față de anii anteriori, în condițiile în care tour-operatorii au înțeles cererea de pe piață și fac doar mici modificări. Intenția agențiilor de turism după ce și-au creat o clientelă este să o mențină fidelă și, dacă este posibil, să o orienteze către alte destinații. Or, turiștii cărășeni sunt, în mare parte, conservatori în preferințe, asta și din cauza posibilităților financiare și, odată ce au fost mulțumiți cu o anumită destinație, de cele mai multe ori preferă să o păstreze.

„Am observat o tendință a cărăşenilor care nu s-a cristalizat foarte mult însă, şi anume cea de a petrece vacanțele în Serbia. Ca preț se apropie, ca destinație de iarnă, de Austria, unde operatorii în turism au înțeles că trebuie să-și apropie și să-și fidelizeze clienții români. Vecinii sârbi au calitate în ceea ce privește condițiile de cazare, însă au carențe la domeniul schiabil. Sunt plusuri și minusuri pe care turistul le calculează înainte de a achiziționa pachetul“, ne-a declarat Daniel Lațcu, managerul unei agenții turistice cărășene.

Din păcate, deși se mai păstrează o clientelă ce vine din alte județe sau chiar din alte țări în Caraș-Severin, aceasta nu este reprezentativă pentru fluxul turistic înregistrat în zona de vest și, mai ales, aceasta nu poate fi înregistrată în totalitate, deoarece are loc individual (fără a achiziționa pachete din agenții). „Și aici avem probleme cu tarifele practicate, ce nu reflectă în totalitate condițiile oferite. Important este că s-a creat o nouă categorie de clienți în județ, cei care au înțeles că vacanța nu se ia neapărat vara. Există cerere pentru concediu sau relaxare chiar în Grecia, în această perioadă. Încă se mai vând vacanțe de shopping în marile capitale europene.

Pentru destinațiile autohtone, Băile Herculane rămân în top, dar pierd, ca preț, în această perioadă, în fața orașelor cu tradiție din Ungaria – Gyula, Budapesta sau altele, care au început să ia crema turiștilor chiar și pentru Revelion“, a mai adăugat Lațcu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou