Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Toate punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş–Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 9 iunie 2014, zi liberă legală.

În celalalte zile, ele vor funcţiona după programul obişnuit: pe 6, respectiv 10 iunie 2014, programul de funcţionare este de la ora 8 la ora 16. Clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată. Pentru perioada în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică.

Serviciul Telecitire va fi funcţional. În perioada premergătoare Rusaliilor şi pe timpul acestora, în intervalul 7–9 iunie, întrucât vor avea loc manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, efectivele de poliţie vor fi suplimentate, astfel fiind prezenţi peste 350 de poliţişti zilnic.

O atenţie deosebită se va acorda staţiunilor turistice Muntele Semenic, Muntele Mic, Băile Herculane şi alte zone unde se preconizează un aflux numeros de persoane şi localităţilor unde se desfăşoară „Ruga satului”, respectiv Măru, Rusca Montană, Lăpuşnicu Mare, Ilidia, Ticvaniu Mic, Vărădia, Tirol, Măureni, Dognecea şi municipiul Reşiţa. Poliţişti rutieri vor fi prezenţi pe toate drumurile naţionale din judeţ şi vor acţiona cu 14 aparate radar.