Reactualizat la:

Va ajutam sa va organizati mai bine

Va ajutam sa va organizati mai bine
Scris de F.R. - CARAȘ-SEVERIN – În prima zi a anului viitor, magazinele și centrele comerciale vor fi închise.

Rectifica

Duminică, 1.01.2017, magazinele Kaufland vor fi închise. Luni, 2.01.2017, magazinele Kaufland vor avea program scurt: ora deschiderii va varia în funcție de magazin în intervalul orar 9:00-9:30, iar ora închiderii va varia în funcție de magazin, în intervalul 14:00 – 15:00. Magazinele Billa în 1 ianuarie 2017 sunt închise, iar în 2 ianuarie programul de funcţionare este între orele 10.00-21.00.

Punctele Enel din Caraş – Severin vor fi închise în zilele de 1, 2 ianuarie 2017, zile libere legale. În 3 ianuarie 2017, programul de funcţionare este de la ora 8 la ora 16. Pentru perioada în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică.

Potrivit Colegiului Farmaciștilor Caraş-Severin, duminică, 1 ianuarie 2017, este deschisă în Reşiţa Farmacia Gedeon Richter 3 (în zona Luncă-Unicat), iar în Caransebeş, duminică, 1 ianuarie 2017, Farmacia Alpha Farm (lângă piață).

În 1 şi 2 ianuarie, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise. În privinţa autobuzelor Ro-A-Tir, în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2017, acestea vor circula conform graficelor aferente zilelor de sâmbătă, duminică şi sărbătorilor legale, care pot fi consultate în staţiile operatorului de transport local reşiţean, unde sunt afişate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou