Reactualizat la:

Ursii, tinte mai ieftine pentru vanatori

Ursii, tinte mai ieftine pentru vanatori
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – Ministerul Mediului pregăteşte un act normativ prin care să scadă tarifele practicate pentru vânătoare.

 (1 comentariu)

Rectifica

Intenţia a fost combătută masiv de către organizaţiile ecologiste pe site-urile de socializare în ultimele zile. Sunt deja asemenea ONG-uri, chiar şi în Caraş-Severin, care au creat petiţii împotriva unui gest care „ar putea decima urşii din pădurile noastre“, aşa cum postează acestea. Proiectul de ordin, aflat în dezbatere publică, ar putea intra în vigoare la jumătatea lunii curente, iar reducerea cea mai simţitoare de preţ ar avea loc în cazul urşilor.

S-ar încasa astfel cu 2.000 – 3.000 de euro mai puţin pe exemplar împuşcat, în funcţie de punctaj şi dimensiuni, preţul final fiind de circa 4.000 de euro potrivit noilor tarife. În cazul în care vânătorilor le intră în cătare un cerb de peste 12 kilograme, preţul pentru recoltarea trofeului ar fi mai ieftin cu până la 700 de euro. Toate categoriile de mistreţi vor fi, potrivit proiectului, mai ieftine cu 50 de euro per exemplar.

„Planul de recoltă se respectă, sunt reguli. Activitatea de vânătoare nu presupune doar împuşcarea. Pe de altă parte, sunt cazuri în care ni se cere ajutorul din partea comunităţilor, atunci când mistreţii sau vulpile fac pagube însemnate. Sunt condiţii şi reguli pe care trebuie să le respectăm“, a precizat în repetate rânduri Mircea Ciobanu, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin.

Vineri, site-ul oficial al Ministerului Mediului, unde se puteau trimite idei şi păreri pro sau contra, nu a putut fi accesat.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DJ 608 Cornereva – Plugova , drumul inchis care nu e inchis!
CORNEREVA - În ultima şedinţă de Consiliu Judeţean s-a cerut repararea acestuia pentru că ar fi închis. [...] mai multe »
Parcarile din centrul Caransebesului, protejate? De ce si pentru cine?
CARANSEBEŞ - Deși se părea că cele două tabere din Consiliul Local Caransebeș au ajuns la o înțelegere pentru [...] mai multe »
Vrei sa stii peste 20 de ani cum ai iubit azi?
CARAȘ-SEVERIN - Iubeşti româneşte? Atunci, de Dragobete, trimite o fotografie cu voi doi pe [...] mai multe »
De ce vrea Popa sa inchida Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Edilul spune că şi el, ca toată lumea, voia drumuri cu mai multe benzi, mai multe locuri de parcare, mai [...] mai multe »
Timisul ori vine cu noi, ori ne lasa in pace
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea vineri consilierul judeţean Ioan Crina, după o serie de discuţii aprinse în [...] mai multe »
Muncitorul Resita, eliminata din Cupa
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița a fost eliminată duminică, 18 februarie, din faza a doua a Cupei [...] mai multe »
De ce nu se dezvolta judetul? De asta…
REȘIȚA - „Judeţul ăsta nu se dezvoltă din cauza prostiei.“ Ceva ce noi, muritorii de rând, deja știm prea [...] mai multe »
Caras-Severinul are un buget mai mare decat in 2017
CARAŞ-SEVERIN - Cel mai important proiect aprobat vineri de consilierii judeţeni, în şedinţa ordinară, a fost [...] mai multe »
Elicopterele nu vor mai ateriza la Spitalul Judetean
REŞIŢA - Şi asta pentru că administraţia judeţeană, din motive obiective, a renunţat la ideea construirii unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou