Reactualizat la:

Urmează taxa pe existenţă?

Urmează taxa pe existenţă?
REŞIŢA – Ministerul Muncii s-a gândit că şi aşa nivelul de trai e suficient de ridicat şi ne putem permite să mai plătim câteva taxe.

 (9 comentarii)

România este ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa. Sau cel puţin aşa cred unele personaje, altfel ultima decizie a Ministerului Muncii ar fi aberantă. Iar aleşii nu greşesc niciodată, nu?

Pe scurt, noile metode prin care vor fi extraşi bani din buzunarele noastre „pline“ sunt următoarele – vor fi taxate primele de Crăciun sau de Paşte, vom plăti impozite pe abonamentele de telefon, pînă şi pe umilul abonament de tramvai.

Nici măcar cadourile pentru copiii de 1 Iunie nu au scăpat de braţul lung (şi de obrazul gros) al celor trimişi, chipurile, să ne facă să „trăim bine“. Astfel, la toate veniturile suplimentare ale unui angajat (primele, de exemplu), patronii vor plăti 19,5% din valoare, angajaţii suportând 9,5%.

Banii urmează să ajungă în bugetul asigurărilor sociale, întrucât aici sunt necesari mai mulţi bani datorită majorării pensiilor.

Întrebarea care se poate pune acum este cu ce vom supravieţui până să ne putem bucura de aceste pensii mari? Cu aer? Dar să nu le dăm idei, pentru că dacă se va ajunge la concluzia că se poate supravieţui numai cu aer, poate vom „beneficia“ şi de o taxă pe acesta.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 9

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou