Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Oamenii legii au surprins două persoane care consumau băuturi alcoolice în interiorul unui autoturism cu numere provizorii, care era oprit în dreptul unui restaurant din Oţelu Roşu.

În momentul în care maşina celor doi s-a pus în mişcare, poliţiştii, care erau cu două autospeciale, au pornit semnalele acustice şi luminoase, plecând în urmărirea lor. Cei doi nu s-au lăsat opriţi cu una, cu două, gonind prin oraş, iar pe strada Gării, în dreptul staţiei CFR, cel de la volan a pierdut controlul vehiculului, agăţând scările de acces ale clădirii gării.

Maşina s-a răsturnat iar şoferul, în vârstă de 28 de ani, din Oţelu Roşu, a fost rănit. În cazul său, alcooltestul a indicat un rezultat pozitiv, iar oamenii legii l-au condus la Spitalul din Oţelu Roşu pentru îngrijiri medicale şi pentru recoltarea de probe biologice. Tânărul s-a opus recoltării de probe biologice, fapt care însă l-a costat un dosar penal.