Reactualizat la:

Urletul mut al disperării

Urletul mut al disperării
REŞIŢA – Duhoarea, disperarea şi suferinţa creionează imaginea dezolantă a padocului de la Minda. 

 (33 comentarii)

Rectifica

La doar 300 de metri de Cantonul Minda se află adăpostul pentru câinii fără stăpân din Reşiţa. Aici, într-o boxă de doar câţiva metri pătraţi, stau înghesuite circa zece animale, de vârste şi mărimi diferite. Ieri, preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor, Mircea Şerbănoiu, a făcut aici o vizită.

El a constatat că „este un lagăr de exterminare pentru animale. Patrupedele sunt adunate pentru a muri singure, sau pentru a fi ucise ulterior. Măsurile împotriva acestor acte de cruzime trebuie luate de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi de poliţiştii cărăşeni. Am depus o plângere penală vizând infracţiuni economico-financiare legate de activitatea defectuoasă a Direcţiei pentru Întreţinere şi Repararea Patrimoniului CL Reşiţa, precum şi de cheltuirea nejustificată a fondurilor publice. Câinii sunt hrăniţi mai mult cu mere şi coji de banane fierte decât cu carne. Din această cauză, ajung să se rănească între ei. Consider că acest adăpost nu merită să aibă autorizaţie de funcţionare“.

După cele constatate la padoc, preşedintele FRPCA s-a oprit direct în biroul directorului DSVSA Caraş-Severin, Aurel Duruţ. După un schimb dur de replici între cei doi, Duruţ a declarat că „vom trimite o echipă la faţa locului pentru a vedea dacă acuzaţiile sunt sau nu fondate. Adăpostul este betonat, are sursă de apă şi canalizare, conform legii. Faptul că sunt mai multe animale în boxe nu ţine de competenţa noastră, ci de cea a administraţiei locale“.

În replică, Alina Cumpan, consilierul primarului Mihai Stepanescu, ne-a spus următoarele: „Între 1 şi 31 mai, s-au alocat 140 kg hrană uscată, 1.360 kg carne dezosată, 400 kg tărâţe, precum şi alte produse. În ceea ce priveşte acuzaţiile care se aduc serviciului subordonat primăriei, sumele trebuie verificate de autorităţile abilitate şi nu de cei de la protecţia animalelor“.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 33

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DSP declanseaza vaccinarea Door to door
CARAȘ-SEVERIN - O nouă campanie de informare şi vaccinare, începută la nivel naţional în luna iulie, se va [...] mai multe »
Aleea Gloria inghite 800 de mii de lei
REŞIŢA - Direcția de Întreținere și Repararea Patrimoniului, din cadrul Primăriei Reşiţa, a dat marţi, 21 [...] mai multe »
Politia Locala i-a prins pe spargatorii autobuzului TUR
REŞIŢA - Poliţiştii locali reşiţeni au reuşit să dea de urmele celor doi copii care au spart zilele trecute [...] mai multe »
Canalizare functionala in Terova? Inca nu…
REŞIŢA - Locuitorii cartierului reşiţean aşteaptă ca AquaCaraş să rezolve problema unor staţii de pompare care [...] mai multe »
Funicularul – din drob de sare, in promenada
REŞIŢA - Dacă până mai ieri treceam cu frică pe sub scheletul ruinat din Centrul Civic, în curând, dacă urbea [...] mai multe »
Scoala din Bogiltin intra in reparatii
CORNEREVA - ... şi modernizări, urmând ca aici să-şi desfăşoare orele de curs elevii de la Şcoala profesională [...] mai multe »
Altoit din razbunare, pe strada Alunilor
REŞIŢA - În noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopţii, dispeceratul jandarmilor a fost apelat prin [...] mai multe »
E mai rentabil sa ingrijesti batranii altora
CARAŞ-SEVERIN - Asta pentru că, din cauza unor „îmbunătăţiri“ legislative, reforma în sănătate impune [...] mai multe »
Conditii de municipiu pentru teroveni
REŞIŢA - Administratorul public Vasile Paul ne-a arătat în teren felul în care decurge reabilitarea drumului de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou