Reactualizat la:

Urgentele trebuie cernute inainte de triaj

Urgentele trebuie cernute inainte de triaj
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – Peste 60% dintre cazurile ce se prezintă la UPU ar putea fi rezolvate în centre de permanenţă.

Rectifica

Direcţia judeţeană de Sănătate Publică şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă au prezentat activitatea pe serviciile de urgenţă coroborată în mod direct cu resursa umană disponibilă pe acest segment. În județ funcţionează două servicii de urgenţă spitaliceşti – Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Reşiţa şi Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Caransebeş.

Structura de personal la Reşiţa este formată din şapte medici, 47 asistenţi medicali şi 45 – alt personal. Portrivit DSP, la Caransebeş structura este subdimensionată, respectiv patru medici, 12 asistenţi medicali şi doi alţi angajaţi. În ceea ce priveşte parametrii activităţii, la Reşiţa, din aproape 50.000 de prezentări sau solicitări, 9.100 au fost chirurgicale, 8.766 – pediatrice şi 31.000 alte tipuri.

Ca urmare au fost efectuate 9.500 de internări, aproape 40.000 au fost tratate ambulator şi 372 au reprezentat transferuri către alte unităţi.

„Cea mai mare parte dintre cazurile ce au fost tratate ambulator nu ar mai fi ajuns la UPU dacă în Reşiţa ar fi funcţionat centre de permanenţă. Dar nu putem obliga medicii să se asocieze pentru a oferi astfel de servicii medicale. De aici adresabilitatea şi încărcătura mare pe medicii de urgenţă“, a explicat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.

Principalele probleme sau obstacole întâmpinate sunt legate de insuficienţa personalului de specialitate, timpi de așteptare mari pentru recepția rezultatelor investigațiilor paraclinice şi la solicitarea consulturilor de specialitate, precum şi absenţa spaţiilor cu destinație de izolator. Printre proiectele pentru 2015 se numără reamenajarea şi extinderea UPU Reșița, continuarea dotării cu aparatură și echipamente medicale, recrutarea de personal de specialitate, precum şi înfiinţarea unui cabinet de medicină dentară de urgenţă.

„Şi aici există probleme legate de medici, pentru că trebuie să găsim şase stomatologi care să-şi ofere serviciile. Dar există aparatură şi a fost identificată şi locaţia, aşa că am încredere că acest cabinet stomatologic de urgenţă va funcţiona“, a mai adăugat Luca.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Tanar ranit grav de o ambulanta, pe DN 58
BREBU - Un tânăr de 26 de ani care conducea un autoturism pe DN 58, dinspre Reşiţa spre Caransebeş, la ieşire din [...] mai multe »
Mama si fiu prinsi cu tigari de contrabanda
REŞIŢA - Miercuri, 18 iulie, jandarmii cărăşeni au prins, în Piaţa de Sud, două persoane, mamă şi fiu, ambii [...] mai multe »
Borcean, satul de aurolaci, scandaluri in cartiere și mizerie pe strazi
CARANSEBEȘ - Scandalurile nocturne din cartiere, consumul de droguri, prostituția, prezența cerșetorilor și a  [...] mai multe »
Blocata intre stanci, la Izvorul Conteselor
BĂILE HERCULANE - O bucureşteancă a avut parte de o vacanţă cu peripeţii după ce a căzut într-o râpă în [...] mai multe »
Primarul Torma a reactivat un proiect vechi
MOLDOVA NOUĂ - Ilustrând prin imagini de la faţa locului, stadiul lucrărilor care vor păzi oraşul din Clisura [...] mai multe »
Casa in flacari, la Carasova
CARAȘOVA - Marți seara, în jurul orei 19.00, pompierii militari cărășeni au fost anunțați, prin 112, despre [...] mai multe »
Timisorenii au facut curat la Secu
SECU - Pentru a susține într-un mod mai direct contribuția proprie la o economie mai sustenabilă, începând cu anul [...] mai multe »
Cinema Dacia mai are pana la multiplex
REŞIŢA - Chiar dacă proiectul datează deja de câţiva ani şi se află în dosarele Companiei Naţionale de [...] mai multe »
Calvarul podurilor
REȘIȚA - În momente cheie ale zilei, circulaţia din zona Podului IGOR (Prescom) devine un adevărat calvar, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou