Reactualizat la:

UPU Reşiţa, pregătită! Şi pentru vipere, şi pentru căpuşe

UPU Reşiţa, pregătită! Şi pentru vipere, şi pentru căpuşe
Scris de Alexandra Gorghiu - REŞIŢA – Ca în fiecare an, subiectul e de actualitate, fiindcă oamenii, în entuziasmul ieşirilor la iarbă verde, ignoră cu desăvârşire pericolul.

Rectifica

Dacă soarele şi pomii înfloriţi înseamnă pentru noi excursii în natură pe cărările patriei sau grătare la iarbă verde, pentru vipere înseamnă căutarea „sufletului“ pereche. Încă din luna martie, au început să-şi facă simţită prezenţa, asta pentru că primăvara este sezonul lor de împerechere, care se întinde şi în lunile aprilie şi mai. În plus, vechea poveste, căpuşele, reprezintă un alt pericol de care nu ţinem seama în aceste hoinăreli prin natură.

Unitatea de Primiri Urgenţe Reşiţa s-a pregătit pentru acest nou sezon al viperelor, medicul şef Emil Bunda accentuând paşii pe care trebuie să-i facem dacă avem ghinionul să fim muşcaţi de vreo viperă sau căpuşă: „Noi până acum n-am avut cazuri de muşcături de vipere, dar avem posibilitatea de a rezolva problema, dacă apare vreo urgenţă. Sigur, oricând se poate întâmpla, acum e cald, judeţul nostru e renumit pentru vipere, dar avem patru doze de ser antiviperin pentru asemenea cazuri, iar la nevoie putem apela la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, care mai are patru doze de rezervă. Cât priveşte termenul de valabilitate, acesta este de 6 luni, deci sezonul e asigurat“.

Ce nu ştiu cei mai mulţi despre cât de periculos este veninul viperelor, este faptul că acesta este complex ca substanţă, iar compoziţia lui variază de la un sezon la altul. „Când viperele sunt în perioada de hrănire, veninul este mai concentrat, pentru că atunci au mai multă nevoie de el, explică herpetologul Tiberiu Săhlean, în vreme ce în perioada de împerechere, în mai, în principiu, masculii au veninul mai slab. În plus, sistemul de injectare al şerpilor este unul foarte sofisticat, aşa încât pot controla cât de mult venin eliberează sau dacă vor să injecteze sau nu, pentru că există şi aşa-numitele «muşcături uscate», în care animalul doar te avertizează că este periculos“.

Referitor la muşcăturile de căpuşe, medicul şef al UPU-SMURD Reşiţa, Emil Bunda, a spus că deja au apărut asemenea urgenţe şi ne-a oferit câteva sfaturi: „Întotdeauna recomandăm, cât se poate de clar, ca cei muşcaţi de căpuşe să nu umble la acele vieţuitoare, pentru că se întâmplă să se rupă şi atunci se complică lucrurile. Să se prezinte la spital, fiindcă ele sunt purtătoare de nişte germeni care produc diverse boli, cea mai cunoscută fiind boala Lyme care, la o anumită perioadă de timp de la infecţia primară, de la infestaţie, dă tot felul de fenomene neurologice care pot duce la sechele pe toată viaţa. E bine să fie tratate de cei care se pricep la asta. Cel mai bine e să vină la spital, ca să le extragem noi şi să primească un tratament adecvat, profilactic, cu antibiotic, care este standardizat“.

Dacă noi abia aşteptăm să ridicăm mâinile în aer – gestul sublim al libertăţii şi să inspirăm parfumul delicat al florilor, pentru vipere, dacă ne întâlnesc, noi reprezentăm un obstacol în calea fericirii lor, motiv pentru care devin agresive. Se pare chiar că, de la un an la altul, această agresivitate se intensifică şi ucide fără drept de apel. Am publicat, dealtfel, recent un instantaneu surprins în timpul unei ture cu bicicleta de artistul plastic Marian Truţulescu, aflat la plimbare cu familia prin împrejurimi, tocmai pentru a atrage atenţia asupra pericolelor care pândesc la fiecare pas odată cu încălzirea vremii. Iar la capitolul căpuşe, n-ar fi rău să nu ne mai considerăm buni la toate, abilităţile de medic să le lăsăm în seama medicilor, care au şi cunoştinţele necesare pentru a acţiona.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi reținuți în cazul scandalului din Catanga
REȘIȚA - Lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au continuat astăzi cercetările în cazul sesizat prin 112 în [...] mai multe »
Aleşii judeţului au „constatat“: Ardeţ nu mai conduce Muzeul din Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN - Dincolo de acuzele că decizia ar fi una politică stă o evaluare în urma căreia arheologul Adrian [...] mai multe »
S-au rătăcit cu vitele pe munte
CARAŞ-SEVERIN - Trei persoane care doreau să ducă o cireadă de vaci pe munte au anunțat joi seară, în jurul orei [...] mai multe »
Reşiţa a investit în prima şcoală de rezervă
REŞIŢA - Peste 300.000 de lei, atât valorează lucrările la un fost liceu, actualmente corp al universităţii, [...] mai multe »
Ne vedem duminică, la vot!
CARAŞ-SEVERIN - Aşa îşi încheia prefectul judeţului, Matei Lupu, cuvintele după una dintre şedinţele de lucru [...] mai multe »
Neamţul va vota la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Şi, culmea, nici nu va lua buletine pentru Referendum, ci doar pentru Europarlamentare. Este vorba [...] mai multe »
Caraşul şi-a deschis „Porţile Poeziei“ pentru a noua oară
REŞIŢA - Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ [...] mai multe »
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Totul a fost posibil prin proiectul derulat de Rotary Club, alături de parteneri din Belgia, Austria, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou