CARAȘ-SEVERIN – Poliţiştii cărăşeni spun că numărul apelurilor primite, în 2017, prin 112 a fost în creştere faţă de anul anterior cu 7,74 de procente, de la 11.516 la 12.407 apeluri. Cea mai vizibilă creştere s-a înregistrat în mediul urban, unde numărul apelurilor a ajuns de la 6.761 la 7.399, însă aceeaşi tendinţă este simţită şi la sate, unde numărul apelurilor a urcat de la 4.755 la 5.008.
Oamenii legii spun că media apelurilor la 112 a fost de 33,99 pe zi, faţă de 31,46 în 2016. Grav e că 23,8% dintre apeluri nu se confirmă. „Pe urgenţe, situaţia apelurilor se prezintă astfel: în cazul a 84,75% dintre apeluri intervenția a fost efectuată până la zece minute, în cazul în a 312 apeluri intervenția a fost în peste 20 de minute (2,51% dintre apeluri)“, ne informează IPJ.
A crescut şi numărul sancţiunilor aplicate cu 11,5% faţă de anul 2016, în 2017 fiind aplicate 4.367 sancţiuni contravenţionale, în urma a 35,3% dintre apeluri. Avertismentele deţin ponderea în cadrul acestor sancţiuni contravenţionale, cu 2.380 de procese verbale, fiind aplicate şi 1.931 de amenzi. Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost aplicate 1.867 de sancţiuni, iar 25,41% dintre apelurile neconfirmate au fost aplicate 749 de sancţiuni, acestea din urmă înregistrând o creştere cu 10,8 procente faţă de 2016.
„Obiectivul stabilit prin Planul de activităţi al inspectoratului pe anul 2017 – respectiv 80% dintre intervenţiile la apelurile 112 să fie făcute sub 10 minute –, a fost îndeplinit“, se concluzionează în raportul de activitate pe anul trecut al Poliţiei judeţului.