Reactualizat la:

Universitatea Resita, victorie clara in deplasare

Universitatea Resita, victorie clara in deplasare
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – CSU Reșița s-a impus la Oradea cu 41-29, în Divizia A de handbal feminin, Seria B.

Handbalistele de la CS Universitatea Reșița au continuat seria victoriilor din Divizia A, Seria B, elevele antrenorului Cristian Busuioc impunându-se clar, în etapa a noua. Reșițenecele păstrează astfel șanse pe locul al IV-lea în clasament, poziție vizată la final de tur. Universitatea Reșița în meciul de la Oradea: Alexandra Popescu, Delia Roman, Andra Ioța – Adriana Voina (12 goluri), Alexandra Dinu (9), Alina Cristea (7), Irina Munteanu (6), Raluca Buia (3), Beatrice Kovari (2), Alexandra Mihai (2), Andrada Stamin, Gianina Iung, Cătălina Dumitrescu.

Universitatea Reșița urmează să joace pe teren propriu cu CSS Avram Iancu Arad, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 11, în cadrul etapei a zecea. Meciul era programat inițial în Sala Polivalentă din Reșița, dar problemele existente la această sală, despre care cotidianul nostru v-a informat cu promptitudine, îi determină pe oficialii clubului reșițean să caute alte variante pentru disputarea acestei partide de la final de săptămână. O variantă ar fi sala de sport de la Liceul Teoretic „Traian Vuia“ Reșița, în acest sens oficialii CSU Reșița făcând demersurile necesare.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Scolar, gazda pentru Balesti
REȘIȚA - Rosso-nerii joacă sâmbătă, 21 aprilie, în Valea Domanului, de la ora 17, cu Internațional Bălești, [...] mai multe »
Caransebesul scoate Lupacul din Cupa
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – Voinţa Lupac 3-2 (3-2), miercuri, 18 aprilie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Sport Star Anina, locul I la Cupa Cupelor
ANINA - Sportivii pregătiți de Marian Meșinschi s-au remarcat la Arad. mai multe »
Si-au unit destinele
REȘIȚA - Handbaliștii Alexandru Vulpe, de la CSM Școlar Reșița, și Gianina Iung, de la CS Universitatea Reșița, [...] mai multe »
Antrenament cu public pentru CSM Scolar
REȘIȚA - Rosso-nerii au abordat meciul cu ADEP Satu Mare cu mulți juniori. mai multe »
Fetele din Banat fac legea-n campionat
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița - Juventus Timișoara 12-1 (8-0), în Liga a III-a la fotbal feminin. mai multe »
Caransebesul mai aduce trei puncte din deplasare
MOLDOVA NOUĂ - CS Moldova Nouă – Viitorul 1913 Caransebeş 0-3 (0-0), sâmbătă, 14 aprilie, într-un meci contând [...] mai multe »
Daniel Oprita: Am obtinut un rezultat echitabil
REȘIȚA - Antrenorul formației reșițene, Daniel Oprița, a considerat după egalul cu scorul de 1-1 în fața [...] mai multe »
Doar egal pentru CSM Resita
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a remizat sâmbătă, 14 aprilie, în deplasare, scor 1-1, în partida cu Național [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou