Reactualizat la:

Universitatea Resita, un nou start

Universitatea Resita, un nou start
Scris de Marian Cărăvan - REŞIŢA – Handbalistele încep sâmbătă, 19 septembrie, o nouă ediție de campionat.

Rectifica

Se apropie cu pași repezi startul unei noi ediții de campionat pentru handbalistele de la Universitatea Reșița. Spre deosebire de ceilalți ani, în acest sezon competițional Universitatea Reșița va participa doar în Divizia A.

„Am încheiat un ciclu, acela al junioarelor, și în acest an suntem angrenați doar pe această competiție de senioare. Suntem repartizați în Seria B a Campionatului Național Divizia A de handbal feminin, alături de încă zece echipe“, a spus antrenorul Cristian Busuioc. CSU Reșița a realizat trei transferuri în această vară: pivotul Raluca Buia, de la CSM Bistrița, Irina Munteanu, de la HC Alba Sebeș, o jucătoare la linia de nouă metri, care poate evolua pe inter stânga și centru, precum și o junioară de la LPS Banatul Timișoara, Loredana Kovacs. Antrenorul Cristian Busuioc se bazează în mare parte pe același nucleu de jucătoare din sezonul trecut, pe majoritatea sportivelor care au terminat junioratul cu medaliile de bronz la gât în turneul final de la Cluj-Napoca.

„Avem fixat și un obiectiv, de fapt e același de la începutul proiectului nostru. Dacă am termint cu junioarele, acum suntem axați numai pe senioare și ne gândim și aici să progresăm în fiecare an. Dacă anul trecut am obținut cea mai bună poziție, o clasare pe locul al șaselea, în acest sezon ne dorim să urcăm în clasament și, de ce nu, să batem la porțile barajului de promovare în Liga Națională“, a mai spus Cristian Busuioc. Alături de handbaliste, ca de fiecare dată, se află directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran, precum și medicul Ioan Șerbescu junior.

Universitatea Reșița va debuta în noul sezon cu un meci pe teren propriu, programat sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11, la Sala Polivalentă, în compania echipei Mureșul Târgu-Mureș, care a retrogradat în acest an din Liga Națională.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Laura Rus, accidentata
CARAȘ-SEVERIN - Cunoscuta fotbalistă Laura Rus, din Bocșa, s-a accidentat în meciul susținut de echipa sa, Sporting [...] mai multe »
CSM Scolar s-a reunit in Valea Domanului
REȘIȚA - Rosso-nerii pregătesc cu minuțiozitate returul campionatului. mai multe »
Echipele de fotbal, la vizele anuale
CARAȘ-SEVERIN - AJF Caraș-Severin a comunicat programarea echipelor la vize. mai multe »
Muncitorul, in asteptarea returului
REȘIȚA - Echipa de futsal din Reșița este cu gândul la play-off și se pregătește la Sala Polivalentă, cu [...] mai multe »
CSU Resita, victorie fara probleme la debutul din 2017
REȘIȚA - În etapa a XI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, CS Universitatea Reșița – ACS Crișul [...] mai multe »
CSM Resita incepe antrenamentele
REȘIȚA - Echipa din Valea Domanului demarează luni pregătirile pentru returul campionatului, de la ora 16, pe [...] mai multe »
Recunostinta pentru un mare campion
REȘIȚA - Gimnastul Răzvan Șelariu a fost premiat de Primăria Reșița. mai multe »
Campioana, prea tare pentru Banatul
CARANSEBEȘ - Prim-divizionara Banatul Caransebeș a pierdut în Bănie în 3 seturi. A fost al doilea joc de pregătire [...] mai multe »
Razvan Selariu, premiat la Resita
REŞIŢA - Medaliatul olimpic la gimnastică, Răzvan Şelariu, a participat vineri la o întâlnire cu primarul Ioan [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou