Reactualizat la:

Universitatea Resita a debutat cu dreptul in turneul final

Universitatea Resita a debutat cu dreptul in turneul final
Scris de Marian Cărăvan - CLUJ-NAPOCA – În primul meci de la turneul final al C.N. de Handbal, Junioare I, Universitatea Reșița a învins pe Marta Baia Mare cu 34-29.

Rectifica

Handbalistele de la Universitatea Reșița au debutat cu victorie în turneul final al Campionatului Național al Junioarelor I, care a început miercuri în Sala „Horia Demian“ din Cluj-Napoca. Elevele antrenorului Cristian Busuioc au întâlnit în primul lor meci de la acest turneu final pe Marta Baia Mare, echipă pe care au reușit să o învingă cu 34-29. La pauză, reșițencele conduceau cu 16-14.

Fetele au avut parte de o surpriză la primul meci, pentru că au beneficiat de o galerie mică, dar inimoasă, condusă de Florin Boboescu, care a venit nu cu ai lui colegi din deja celebra „Vulturii Semenicului“, ci cu zece băieți de la Turda. Universitatea Reșița a fost singura echipă de la acest turneu final care a avut și galerie.

Urmărite din tribună și de directorul CS Universitatea Reșița, Octavian Măzăran, handbalistele antrenate de Cristian Busuioc s-au ridicat la înălțimea așteptărilor și au obținut o victorie care le propulsează pe primul loc al clasamentului Grupei B, întrucât celălalt meci, dintre CSS Dinamo Brașov și CSM București, s-a încheiat la egalitate, 24-24.

Universitatea Reșița: Alexandra Popescu – Adriana Voina (foto, 12 goluri), Alina Cristea (8), Alexandra Dinu (5), Lorena Mocodean (5), Claudia Baldovin (3), Claudia Stanciuc (1), Alexandra Pîrcioagă, Lavinia Grozuța, Cătălina Dumitrescu, Anita Matula, Alexandra Lobonțiu.

Joi, 30 aprilie, de la ora 14, Universitatea Reșița va întâlni pe Dinamo Brașov. Vineri, 1 mai, de la ora 15.15, reșițencele vor întâlni pe CSM București, în ultimul meci din Grupa B.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Banatul pierde in Maramures
CARANSBEȘ - Știința Explorări Baia Mare - Banatul Caransebeș 3-1, în etapa a doua din play-out-ul Diviziei A1 de [...] mai multe »
Daria Grigoroiu, o speranta olimpica
REȘIȚA - Atleta de la CSU-CSS Reșița a cucerit două medalii de aur la Junioare III și este deja un nume important [...] mai multe »
Marius Cocioran: Fara sprijin, sportul moare!
REȘIȚA - Cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin a tras un semnal de alarmă, după Campionatul Național de [...] mai multe »
Gimnastica in memoriam Virgil Achim
REȘIȚA - Regretatul antrenor a fost omagiat și în 2017 de gimnaștii din partea de vest a țării. mai multe »
Viitorul Caransebes, victorie la scor
CARANSEBEȘ - Recolta Rafnic – Viitorul Caransebeş 3-10 (1-3), în etapa a XV-a a Ligii a IV-a Caraș-Severin. mai multe »
Dubla pentru Daria Grigoroiu
REŞIŢA - După rezultatele de excepție de la Naționalele de marș, tot sâmbătă, 18 martie, a mai venit unul la [...] mai multe »
Egal pentru CSM Resita la Ighiu
REȘIȚA - Elevii lui Leontin Doană au obținut sâmbătă, 18 martie, doar un rezultat de egalitate, scor 0-0, în [...] mai multe »
CSU Resita a dat lovitura la Nationalele de mars
REȘIȚA – 15 medalii au cucerit sâmbătă atleții de la CS Universitatea Reșița la Campionatul Național de [...] mai multe »
Victorie muncita pentru Banatul Caransebes
CARANSEBEȘ - Voleibaliștii echipei de pe Timiș și Sebeș au trecut în minim de seturi de CS „U” Cluj, dar s-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou