Reactualizat la:

Universitatea prinde contur

Universitatea prinde contur
REŞIŢA – Antrenorul Florin Pera şi-a definitivat, în mare, lotul cu care se va aborda noul sezon.

Rectifica

Componentele echipei feminine de handbal Universitatea Reşiţa au ajuns luni pe litoral, stabilindu-se în Staţiunea Venus.

Talie superioară

Prof. Florin Pera are la dispoziţie 18 jucătoare, adică, în mare, lotul pe care va conta în noua ediţie a Campionatului Diviziei A. „După ultimul antrenament, m-am edificat în mare parte asupra lotului, ne-a declarat tehniceanul reşiţean. Am reuşit să aducem câteva fete tinere, de perspectivă. Sunt, e-adevărat, la început de drum. Dar, eu sper ca printr-o pregătire bună, prin seriozitate, să formăm o echipă care să ne dea speranţe, ca în viitor şi Universitatea Reşiţa să poată candida la un loc pentru promovarea în Superliga Naţională“.

Revenind la lot, trebuie să remarcăm faptul că pe lângă numărul mare de jucătoare, am remarcat şi o serioasă îmbunătăţire a taliei, un alt capitol la care Universitatea era deficitară.

Deci, după cum se derulează lucrurile, cu emulaţie în cadrul echipei, cu stagiu centralizat de pregătire la mare, cu intenţiile de înfiinţare şi a unei formaţii de junioare, clubul studenţesc pare să-şi fi regăsit cadenţa. Iar optimismul afişat de prof. Pera, transmis şi elevelor sale, ne îndreptăţesc să credem că, în noul sezon competiţional, vom vedea o altă faţă a grupării studenţeşti.

În ceea ce priveşte cantonamentul de pe litoral, handbalistele reşiţene vor urma un program intens, axat pe pregătire fizică generală.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
Cu viitorul antrenor în tribună, handbaliștii reșițeni au reușit prima victorie din Liga Zimbrilor
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat joi, 18 octombrie, cu scorul de 25-24, partida de pe teren propriu cu CSM Focșani, [...] mai multe »
Derby în Liga a IV-a! Ezerișul primește vizita Lupacului!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre Progresul Ezeriș și Voința Lupac va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora [...] mai multe »
Concurs de selecție la Băile Herculane
BĂILE HERCULANE - Cupa „Piticii atomici” la lupte a avut loc zilele trecute, la Băile Herculane, iar scopul [...] mai multe »
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou