Reactualizat la:

Universitatea poate creste tineri…

Universitatea poate creste tineri…
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – „… care vor construi această comunitate“, spune rectorul Andrade Bichescu, în deschiderea unui nou an universitar la Reşiţa.

Rectifica

Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa şi-a deschis porţile, luni, 2 octombrie, pentru festivităţile debutului unui nou an universitar. Cel de-al 46-lea pe malurile Bârzavei, iar Aula Magna, scena evenimentului, a devenit neîncăpătoare pentru numărul studenţilor şi al invitaţilor, primiţi pe acorduri de Gaudeamus. Printre ei, prefectul judeţului, Matei Lupu, a avut de transmis tinerilor cuvinte de apreciere: „Deschiderea anului universitar este un moment important pentru Reşiţa, pentru judeţul Caraş-Severin, dar în primul rând este un moment deosebit pentru cei care încep o viaţă nouă, pentru studenţii care acum calcă pragul acestei universităţi. Eu le doresc baftă, mult succes, să aibă ambiţie şi să nu uite că începutul lor în carieră este acum. Abia aici reuşesc să-şi definitiveze studiile cu cele universitare. Iar pentru profesori, să aibă grijă de ei, să-i aducă acolo unde le este locul, adică în societatea românească la nivelul superior!“.

„Sperăm că va fi un an la fel de bun cum a fost anul universitar pe care tocmai l-am încheiat, afirma rectorul Andrade Bichescu. De ce nu, avem speranţe că va fi mai bun anul acesta, s-au îndreptat spre noi mai mulţi candidaţi, avem înscrişi studenţi mai mult decât acum un an, mai mult decât acum doi ani. Acesta este un lucru pozitiv, înseamnă că începem să ne recâştigăm încrederea, comunitatea are speranţe că universitatea poate creşte tineri care vor construi această comunitate ajunsă, din păcate, în ultimul timp, destul de jos“.

studenti-2

Câţi tineri mai învaţă la Reşiţa?

Potrivit celor care păstoresc destinele universităţii reşiţene, cel mai bun an a fost anul 2010, când forul avea nu mai puţin de 6.000 de studenţi. Cu titlu de exemplu, în 2013, numărul studenţilor ajungea în jur de 2.500, dintre care 667 boboci, iar în 2014, începeau cursurile 2.275 de studenţi, 410 fiind boboci. Anul acesta, însă, de toţi, sunt undeva peste o mie, după cum ne mărturiseşte rectorul Andrade Bichescu: „Peste o mie de studenţi are universitatea în momentul de faţă! Dar UEMR nu este deschisă doar studenţilor şi cadrelor didactice, este deschisă tuturor entităţilor publice şi private din comunitate, tuturor membrilor comunităţii care doresc să interacţioneze cu noi“.

Prezentă la eveniment, deputatul Luminiţa Jivan, i-a sfătuit pe tineri să dea importanaţă educaţiei, considerând că această etapă a vieţii este cea mai importantă întrucât se formează ca şi oameni. Au fost prezenţi şi prof.univ.dr.ing. Doina Frunzăverde, preşedintele Senatului UEMR, inspectorul şcolar general Ioan Benga, Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeş şi Gheorghe Românu, primarul oraşului Anina, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, alături de dascăli, studenţi şi părinţi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A aruncat 9000 de euro la gunoi
BOCŞA - Polițiștii din Bocșa au reușit să recupereze prejudiciul total în valoare de 9000 de euro, bani aflați [...] mai multe »
Primarul Resitei negociaza Platforma Mociur
REŞIŢA - Ioan Popa s-a aflat luni la București, la sediul Euro Insol, unde i-a invitat, pentru a doua oară, pe toți [...] mai multe »
Pompierii voluntari din Ezeris au sediu
EZERIŞ - Peste 400.000 de lei au fost investiţi în clădirea care devine de acum casa voluntarilor pentru situaţii [...] mai multe »
De la RAR, unda verde
REȘIȚA - Asta au primit cele 5 autobuze intrate de curând în parcul auto al municipalității reșițene și supuse [...] mai multe »
Marcel Iures, asaltat de iubitorii de film din Caransebes
CARANSEBEȘ - Aceștia au venit în număr mare la proiecția specială a lung-metrajului „Octav”, din această [...] mai multe »
Inca o victima a fost gasita
CORONINI - După ce au fost găsite trupurile neînsufleţite ale femeii şi fetiței de trei ani, Dunărea l-a scos la [...] mai multe »
Caraseni, mergeti la banci! Intra banii APIA!
CARAŞ-SEVERIN - Duminică noaptea înspre luni, s-a dat drumul la plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017. Luni [...] mai multe »
Resita are deja cinci autobuze noi
REŞIŢA - Încet-încet, noile autobuze ale Reșiței achiziționate de municipalitate ajung pe malurile Bârzavei. mai multe »
Incendiu pe.Valea Terovei
REŞIŢA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița au intervenit, luni dimineață, cu ajutorul a trei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou