Reactualizat la:

Universitatea, „o evoluţie pe care nici n-am visat-o“

Universitatea, „o evoluţie pe care nici n-am visat-o“
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Spune prof.univ.dr. Gheorghe Popovici, referindu-se la schimbările care au avut loc, mai bine de patru decenii, în învăţământul superior reşiţean.

Rectifica

O întâlnire de suflet, cu multă însemnătate pentru învăţământul superior şi tehnic la Reşiţa, s-a derulat în acest sfârşit de săptămână în Aula Magna a Universităţii Eftimie Murgu. Este vorba despre întâlnirea de 40 de ani a primei promoţii de subingineri – seral, secţia „Tehnologia construcţiilor de maşini grele“, de la Institutul de Subingineri Reşiţa. Cei prezenţi au schimbat amintirile tinereţii, depănându-şi pe scurt firul vieţii. Şi au avut ce povesti, pentru că după despărţirea din 1975 a fost organizată o singură întâlnire, cea de 10 ani. Unii şi-au găsit un rost în alte colţuri ale ţării, iar alţii prin străinătate. Promoţia număra 22 de absolvenţi, dintre care 12 au fost prezenţi în Aula Magna, patru nu au putut veni, iar alţi şase au părăsit această lume.

Evenimentul a fost deschis de către prof.univ.dr.ing. Codruţa Hamat, decanul Facultăţii de Inginerie şi Management, astăzi singura structură cu profil tehnic din structura universităţii reşiţene.

Mircea Popa – care s-a aflat ani buni la conducerea uzinelor reşiţene, dar şi la cea a autorităţilor locale, deţinând trei mandate consecutive de primar – a fost prezent la eveniment, în calitate de mentor al primilor paşi făcuţi în învăţământul superior din municipiu. A vorbit cu modestie despre meritele pe care i le-au atribuit ceilalţi participanţi – care-l consideră drept omul fără de care nu am fi avut universitate –, adăugând totuşi că Reşiţa a reuşit acest lucru deşi nu se bucura nici măcar de sprijinul Timişoarei, care nu-şi dorea învăţământ superior pe malurile Bârzavei.

absolventi

„Este o mare bucurie şi, în acelaşi timp, o emoţie deosebită pentru că am participat la întâlnirea de 40 de ani a primei promoţii de subingineri – seral, cea din 1975 a Institutului de Subingineri Reşiţa. A fost o întâlnire deosebită şi prin asta dovedim încă o dată că la Reşiţa există tradiţie în învăţământul superior. Şi sămânţa aruncată atunci, în 1971, de înfiinţare a Institutului de Subingineri Reşiţa dă astăzi roade prin Universitatea „Eftimie Murgu“. Mesajul nostru, al conducerii universităţii, al doamnei rector Doina Frunzăverde, este de împlinire şi de promisiune că vom duce mai departe această universitate, să îşi merite prestigiul pe care l-a câştigat în timp, începând de la Institutul de Subingineri şi până astăzi“, ne-a mărturisit prof.univ.dr. Gheorghe Popovici, prorector pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate al UEMR.

În acele vremuri, pentru a fi inginer, nu erau suficiente studiile de la Reşiţa, doritorii fiind nevoiţi să înveţe, ulterior, şi la Timişoara. De atunci, însă, lucrurile s-au schimbat mult… „Este o evoluţie pe care nici n-am visat-o cei de atunci, profesorii astăzi în vârstă, dar am căutat ca la fiecare generaţie să aducem un plus. Iar astăzi faptul că avem universitate la Reşiţa, autonomă faţă de Universitatea Politehnica din Timişoara – Institutul «Traian Vuia» de pe atunci –, arată cât de mult şi-au dorit reşiţenii şi toţi oamenii de cultură şi de ştiinţă ca la Reşiţa să avem un învăţământ superior al nostru, al reşiţenilor, cu tot ce a presupus ca efort pentru dezvoltarea universităţii şi a relaţiilor, atât în ţară, cât şi în străinătate“, spune Gheorghe Popovici, care şi-a alăturat universităţii destinul în 1984, după stagiatura făcută la UCMR (1984-1987), fiind mai apoi cadru asociat (1987-1988), apoi profesor titular.

La eveniment au mai participat profesorii Constantin Pop, care s-a numărat printre prorectorii universităţii reşiţene, Ioan Vela, fost rector, Octavian Crivacucea, cândva decan, Ioan Lungu, Gheorghe Liuba şi Valerian Vlasie.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Drogurile nu tin cont de varsta sau gen
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit datelor CPECA, consumul de tutun, alcool și droguri este inițiat, de obicei, în adolescență. mai multe »
Liubita Raichici, premiata in Serbia
CARAȘ-SEVERIN - ,,Kapetan Mişa Anastasijević", distincţia primită de poeta cărăşeană, este una dintre cele mai [...] mai multe »
Drumul Maureni-Sosdea se deterioreaza pe zi ce trece
MĂURENI - Chiar dacă în aparenţă este bunicel, drumul ce leagă centrul comunei Măureni de satul aparţinător [...] mai multe »
Tabara de vara pentru cercetasi
REŞIŢA - Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin lansează o invitaţie adresată tinerilor de gimnaziu şi liceu [...] mai multe »
PNL Caras-Severin, ring Vela vs Popa
REȘIȚA - Întrebat despre alegerile din organizația județeană a PNL Caraș Severin, primarul Reșiței, Ioan Popa, [...] mai multe »
Scolile carasene inca au dascali de care nu este nevoie
CARAȘ-SEVERIN - Deși sună paradoxal, afirmația aparține inspectorului școlar general, Adrian Doxan. mai multe »
Primarul Borcean, somat sa dea patru medici afara
CARANSEBEŞ - Cazul femeii decedate în Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș în luna februarie a ajuns [...] mai multe »
Au gasit mai mult decat cautau
CARAȘ-SEVERIN - O amplă desfășurare de forțe a demarat în dimineața de miercuri, 29 martie în orașul Bocșa și [...] mai multe »
Mii de fermieri caraseni si-au depus cereri la APIA
CARAŞ-SEVERIN - Fermierii cărăşeni au depus la APIA, până în prezent, 5698 de cereri pentru subvenţiile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou