Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Universitatea Eftimie Murgu a dat startul sesiunii de toamnă a înscrierilor în ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat.Conducerea Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa a organizat marţi, 18 septembrie, o conferinţă de presă pentru a transmite mai departe tinerilor apelul legat de noua sesiune de înscrieri la facultăţile forului de învăţământ superior.

Locurile disponibile sunt în principal la studiile liceale, cele mai multe fiind la facultăţile de Inginerie, unde mai există şi locuri fără taxă. „Acest lucru mi se pare un paradox, pentru că locuri de muncă sunt pentru cei care termină Ingineria, explică Doina Frunzăverde, rectorul UEM. Am fost contactaţi chiar de firme din străinătate în acest sens“. În ceea ce priveşte specializări precum Ştiinţele Economice, Administraţia Publică, Socio-umanele, Dreptul sau Educaţia Fizică şi Sportul, nu mai sunt locuri decât cu taxă. Potrivit rectorului UEM, taxa este una modică, din care forul universitar să poată acoperi salariile cadrelor didactice şi un minimum de cheltuieli aferente procesului educaţional.

Pentru sesiunea de toamnă, deschisă până în data de 24 septembrie, la ora 16.00, oferta Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa cuprinde, la studiile de licenţă, 842 de locuri, dintre care 582 sunt la zi (incluzând 134 fără taxă). Taxa de înscriere este de 100 de lei pe fiecare domeniu de studiu pentru care se optează, la care se mai adaugă încă 100 de lei pentru înmatriculare, plus taxa de studii, de 2.100 de lei pe an pentru toate programele de studii de licenţă. Excepţie fac învăţământul la distanţă, unde taxa este de 2.200 de lei pe an, şi Dreptul european şi internaţional, unde este 2.400 de lei pe an.

Pentru studiile de master sunt disponibile 85 de locuri, dintre care 13 fără taxă, la care se adaugă alte 25 pentru tinerii de origine română din Republica Moldova şi din ţări învecinate sau din diasporă, dintre care zece sunt cu bursă. Aici, taxa de înscriere este de 100 de lei, la fel ca şi cea de înmatriculare, la care se adaugă o alta de studii, de 2.300 de lei pe an. Excepţia face Administraţia publică europeană, unde taxa este de 2.400 de lei anual.

Mai sunt disponibile patru locuri bugetate (fără taxă) la doctorat, plus unul pentru românii din Moldova şi diaspora.

Antoniu Mocanu