Reactualizat la:

Unii vor bani, altii vor asistenti

Unii vor bani, altii vor asistenti
REŞIŢA – Persoanele cu handicap grav din Reşiţa pot opta între un asistent personal sau o indemnizaţie lunară.

Nu mai puţin de 146 de asistenţi personali din Reşiţa au fost în vizorul mai multor controale derulate în primul semestru al anului, de către Serviciul de Asistenţă Socială din subordinea primăriei. Un număr de 130 dintre anchete au vizat activitatea derulată de asistenţii personali, în 25 dintre cazuri cei în cauză nefiind găsiţi la faţa locului, dar au fost invitaţi pentru verificări ulterioare.

Potrivit unui raport al municipalităţii, în prima jumătate a acestui an, au existat 15 solicitări de angajări de asistenţi personali, alte trei persoane cu handicap grav au dorit să renunţe la indemnizaţia lunară pe care o primesc pentru un asistent, preferând angajarea cuiva calificat. În schimb, un număr de patru persoane cu handicap grav au decis să renunţe la asistentul personal, pentru a beneficia de indemnizaţia lunară.

În primele şase luni ale anului, numărul asistenţilor personali a fluctuat între 137 şi 142, suma totală achitată către aceştia situându-se între 169 şi 172 de mii de lei. Potrivit legislaţiei actuale, cel mult 75% din aceşti bani sunt asiguraţi de către Guvern, contribuţia administraţiei locale fiind de cel puţin 25 de procente.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pasi pentru reabilitarea Vilei Koch
REŞIŢA - Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Casa [...] mai multe »
Petrecere 3 în 1 pentru persoanele varstnice
REȘIȚA - În prag de primăvară, bunicii și părinții noștri au sărbătorit ca în tinerețe Dragobetele, 1 și 8 [...] mai multe »
Zambete si autocunoastere in Jurnalul de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Cititorii Jurnal de Caraş-Severin pot răsfoi o nouă ediţie a Jurnalului de weekend! mai multe »
101 perchezitii pentru caracatita evaziunii
REŞIŢA - Aproape jumătate din judeţele ţării, printre care și Caraș-Severin, sunt în focul percheziţiilor, [...] mai multe »
Un TIR a ajuns in sant la Toplet
TOPLEŢ - Un accident rutier în care a fost implicat un TIR s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 22 februarie, în [...] mai multe »
Resita, orasul luminilor aprinse ziua
REŞIŢA - În vreme ce Londra şi Parisul se bat pe titulatura de oraş european al luminii, iar astronauţii dau cu [...] mai multe »
Drumurile judetului vor fi impartite pe loturi
CARAŞ-SEVERIN - Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, spune că aşa va fi mai simplă intervenţia la [...] mai multe »
Fermierii caraseni nu prea isi stiu terenurile
REŞIŢA - Din acest motiv, mulţi fermieri fie au renunţat să mai solicite subvenţiile APIA, fie au fost nevoiţi [...] mai multe »
Cum a salvat Popa bugetul de facturile umflate la gaz si curent
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a vorbit despre felul în care a reuşit să negocieze nu doar o reducere, ci şi o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou