CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului susține că sunt medici în Spitalul Municipal de Urgență care, în timpul programului, lucrează în ambulatoriul privat. De aici și supărarea acestora când vine vorba de înființarea unui ambulatoriu al spitalului. Borcean s-a convins de aceasta într-o vizită matinală în policlinica spitalului din Caransebeș.
„Am constatat în mod direct că sunt medici care lucrează în timpul programului, fără nicio reținere, în ambulatoriul privat. Dacă am avea noi ambulatoriu, acei bani ar intra în conturile spitalului. Nu sunt puțini bani, cum afirmă unii medici, am calculat, încasările spitalului ar crește cu 2-3 la sută, pare puțin, dar e foarte mult pentru spital. Nu-mi naște mie nicio invidie că unii medici au ambulatoriul acesta privat și câștigă mai mult. Dar… se duc și lucrează în privat în timpul programului de la spital, când medicul ar trebui să stea pe secție, să meargă la capul pacientului, să-l îngrijească, să-l întrebe de sănătate. Au fost vreo cinci medici pe care i-am întâlnit la 10.30 dimineața în policlinică, la ambulatoriul privat. I-am salutat, nu i-am deranjat, nu am fost invaziv”, a spus edilul.
Acesta a avut și un mesaj pentru medicii care prestează în privat, deși ar trebui să fie pe secții. „Erau pacienți care așteptau medicul, nu era încă venit și le transmit: măcar spuneți-le pacienților când veniți, nu-i lăsați să vă aștepte ore în șir. Sunt oameni care vin de la ora 8, iar programul de ambulatoriu normal este între orele 14-18, dar oamenii vin de la prima oră, ceea ce înseamnă că-i cheamă cineva”, a mai adăugat Felix Borcean.
R.M.