Reactualizat la:

Unii chiar au nevoie de bumpere

Unii chiar au nevoie de bumpere
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – E vorba despre şoferii care uită să reducă viteza la trecerile de pietoni sau intră pe contrasens pentru a evita limitatoarele puse doar pe jumătate de drum.

 (1 comentariu)

Rectifica

O reşiţeancă din Moroasa s-a adrestat din nou redacţiei – după ce o mai făcuse şi în urmă cu un an – pentru a-şi spune păsul vizavi de lipsa unor limitatoare de viteză în zona unde locuieşte. Femeia spunea că în fiecare an a fost nevoită să ceară municipalităţii să intervină pentru rezolvarea aceleiaşi probleme. Pe scurt, este vorba despre o intersecţie dintre străzile Petru Maior şi Sportului, din zona Moroasa, de vizavi de Grădiniţa PP 7 şi biserica sârbească, reunind trei artere, una înspre Centrul civic, alta spre Inspectoratul Şcolar şi Camera de Comerţ, iar cealaltă spre Centrul Militar Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie.

Vizibilitatea în zonă este redusă din anumite direcţii, iar vegetaţia sau maşinile mari parcate neregulamentar contribuie şi mai mult la agravarea situaţiei. Problema este mai serioasă pentru locuitorii de pe Aleea Gheorghe Şincai, o străduţă care iese în apropierea aceleiaşi intersecţii, peste drum de biserica sârbească. „Şi noi, când am ieşit de pe străduţă, am fost loviţi de o altă maşină care, circulând cu viteză, nu a mai putut evita impactul“, spune femeia, reclamând faptul că, din lipsa limitatoarelor de viteză, şoferii excelează în apăsarea pedalei de acceleraţie. Mai mult, când sunt montate bumpere, acestea acoperă doar jumătate de drum, pe sensul care vine dinspre Poliţie. Astfel, unii dintre şoferii care urcă în intersecţie – în loc să reducă viteza – ocolesc limitatoarele intrând pe contrasens, apărându-le brusc în faţă celor care vin dinspre Centrul civic.

De fapt, pentru şi la cererea celor de pe Aleea Gheorghe Şincai, municipalitatea reşiţeană a amplasat o oglindă lângă biserica sârbească. „Oglinda veche era mult mai bună, până au spart-o unii. Asta nouă e aproape degeaba. E bună vara, dar iarna se abureşte, parcă ar fi făcută după stilul «Dă-mi tu banii, că-ţi fac io!»“, explică femeia care se plânge de faptul că în fiecare an trebuie să sesizeze acelaşi lucru. Totuşi, anul acesta n-a mai fost nevoie să contactăm autorităţile pentru că municipalitatea ne-a comunicat între timp că a luat măsura montării de bumpere şi în zona respectivă, pe strada Petru Maior, înainte şi după biserica sârbească.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Niciun constructor interesat de dispensarul din Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea [...] mai multe »
De luna aceasta, Berzovia intra in santier
BERZOVIA - Se vor efectua lucrări de modernizare în toate cele trei localităţi: Berzovia, Gherteniş şi Fizeş. [...] mai multe »
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare pe Tarcu
MUNȚII ȚARCU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce unui bărbat cu probleme [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula greu pe DN 6, intre Caransebes si Cornea!
CARAȘ-SEVERIN - Trebuie să vă înarmați cu multă răbdare dacă aveți programat să circulați pe DN 6 în [...] mai multe »
Salvat din apele Dunarii de politistii de frontiera
BERZASCA - Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră [...] mai multe »
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Cea mai mare suprafata agricola din judet este lucrata de privati
CARAȘ-SEVERIN - Din cele 28.362 de hectare recoltate vara aceasta, numai 5.882 de ha au fost muncite de agricultorii [...] mai multe »
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou