Reactualizat la:

Ungur rămâne în arest

Ungur rămâne în arest
CARANSEBEŞ – Cristian Ungur este nemulţumit că starea de arest preventiv s-a prelungit cu 60 de zile.

 (15 comentarii)

Rectifica

Ajuns pentru întâia oară pe rolul Judecătoriei Caransebeş, dosarul lui Cristian Ungur nu a fost analizat pe fond, ci numai în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest preventiv. Soluţia instanţei a nemulţumit profund apărarea, care consideră exagerată sentinţa de prelungire a stării de arest preventiv cu 60 de zile. Fapt pentru care au şi declarat recurs sentinţei la Tribunalul Caraş-Severin.

„Sincer, nu am înţeles de ce a fost prelungită starea de arest preventiv cu 60 de zile, pentru că temeiurile care au stat la baza deciziei iniţiale s-au schimbat foarte mult. Mă refer aici în special la rezultatul expertizei autoturismului condus de Cristian Ungur şi la declaraţiile martorilor. În cazul Hyperion, unde încadrările sunt de două ori mai mari, Tribunalul Caraş-Severin a prelungit starea de arest preventiv cu doar 35 de zile, pe când clientului meu i-au fost prelungită această stare cu încă 60 de zile“, a spus avocatul Cosmin Bolosin.

Recursul la această sentinţă va fi judecat chiar luni, 6 septembrie, de către Tribunalul Caraş-Severin. „Sper ca Tribunalul Caraş-Severin să decidă punerea în libertate a lui Cristian Ungur, probabil împreună cu o măsură restrictivă, cum ar fi interdicţia de a părăsi localitatea sau ţara, ori alte interdicţii prevăzute de către Codul Penal, respectiv de Codul de Procedură Penală“, mai spunea avocatul Bolosin. Apărarea este convinsă că, dat fiind faptul că expertiza făcută autoturismului tânărului arată că acesta rula cu doar 41 de km/h, dispare ideea de pericol public imediat şi că ar putea obţine eliberarea sub control judiciar a şoferului. Cu toate acestea, şi Cătălin Cazacu şi Federaţia Română de Motociclism s-au arătat indignaţi de rezultatul expertizei şi au spus că vor cere refacerea acesteia.

„Suntem de acord cu refacerea expertizei, pot face oricâte şi pot aduce pe oricine doresc, pentru că aşa se va dovedi clar nevinovăţia clientului meu, deoarece rezultatul va fi acelaşi: Cristian Ungur rula cu 41 de kilometri la oră. Noi nu ne opunem la orice fel de cerere de refacere a expertizei“, spunea avocatul lui Cristian Ungur, Cosmin Bolosin.

Până luni, când Tribunaul Caraş-Severin va judeca recursul tânărului, acesta va rămâne în arestul IPJ Caraş-Severin, aşa cum a dispus instanţa din Caransebeş. Pe fond, dosarul va fi judecat tot de către Judecătoria Caransebeş, dar abia spre finalul lunii septembrie este programat primul termen de judecare pe fond a cauzei.

Cristian Franţ



Comentarii 15

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou