CARAŞ-SEVERIN – Iar acest lucru se reflectă şi în preţul de la raft, care este, de cele mai multe ori, dublat de speculanţi.
Început promiţător pentru apicultorii din judeţ care, în această perioadă, recoltează mierea de salcâm. După încheierea acestui proces, stupii vor fi duşi la zmeură şi fâneaţă pentru alte două săptămâni, până ce teiul va înflori. „Am început recoltarea la salcâm. Mierea este căpăcită, ceea ce înseamnă că a fost adusă la maturitate, fiind numai bună de extras. Producţia medie este de 20 de kilograme pe familia de albine. O producţie bună, mulţumitoare, pe care o vom vinde procesatorilor din Făgăraş, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Blaj şi Satu Mare. De la aceştia va pleca către Maroc, Italia, Germania şi Ungaria. O altă cantitate o vom vinde noi, la târgurile la care obişnuim să participăm. După ce vom încheia recoltatul salcâmului, ne vom îndrepta către munţii Godeanu, de pe Valea Cernei înspre Cheile Corcoaiei, la zmeură şi fâneaţă“, ne-a declarat preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules“, Ioan Bărbuţ.
Apicultorii speră să obţină o recoltă bună şi de la tei, deşi o parte din frunzele arborilor a fost deja atacată de omizi. Urmează apoi culesul la floarea soarelui şi la polifloră, aceasta din urmă fiind cea mai cerută miere la export. La mare căutare este şi mierea de salcâm, care, de altfel, este şi cea mai scumpă, un borcan de miere vânzându-se anul trecut şi cu 30 de lei.
„Teiul l-am dat cu 11 – 12 lei kg la procesatori, iar pe piaţă nu a trecut de 20 de lei. Cea de salcâm, în schimb, este mai scumpă, kilogramul l-am vândut anul trecut, într-un mall din Timişoara, cu 27 – 30 de lei. Însă, au fost vânzători, şi aici nu mă refer la apicultori, care au cerut pe kilogram între 35 şi 40 de lei. Poliflora am dat-o cu 20 de lei kg, în timp ce samsarii au cerut pe ea chiar şi 27 de lei. Eu am contracte direct cu magazinele sau cu procesatorii, şi nu vând miere niciodată samsarilor. Pentru că nu mi se pare corect ceea ce fac“, ne-a declarat Ioan Bărbuţ.
Pe de altă parte, apicultorul sfătuieşte consumatorii să fie atenţi de unde-şi cumpără produsele apicole. „Nu aş vrea să dau nume de firme, dar, din păcate, marile lanţuri de magazine sunt pline de miere contrafăcută. Procesatorul caută să cumpere o miere naturală, după care, prin procesare, îi schimbă gustul. Şi mai grav e că mierea care ajunge la export nu este deloc naturală, ci contrafăcută. Aşa că, atenţie mare la ce cumpăraţi!“, avertizează apicultorul.