REŞIŢA – Orice om normal își dorește, la un moment dat, să nu mai audă de politică. Însă oricât ar ignora subiectul, acesta este peste tot. Vrei, nu vrei, în orice domeniu te învârți, dai de acest fenomen omniprezent nu doar în viața românilor, ci peste tot în lume.
Politica este cea care trasează direcții și stabilește repere. Fără politică, la fel ca și fără religie, mapamondul ar fi dezorientat. Doar că prin țările dezvoltate ale lumii, ale Europei pentru că facem parte din ea, politica se mai face și pentru oameni. Găsești finlandezi fericiți, suedezi cu mulți bani, norvegieni fără vreo grijă a zilei de mâine. Sub umbrela politicii bine făcute găsești sisteme de sănătate ce funcționează, educație ce evoluează, economii stabile. Și la noi găsim politică și politicieni oriunde. Și gândurile ți se duc mereu spre ei. Mergi în școli? Nu ai cum să nu te gândești la politicieni când vezi câte unități școlare sunt departe de lumea modernă sau când știi că elevii iar nu au manuale la timp. Mergi spre un obiectiv turistic iar mașina ta plânge din cauza gropilor? Nu poate să nu-ţi treacă prin minte toți cei care au un cuvânt de spus în administrarea drumurilor românești, de la Ministerul Transporturilor până la cei din „competenta“ Companie a Drumurilor.
Te uiți la hectarele de terenuri agricole nelucrate? E greu să nu spui printre dinţi câteva cuvinte dulci la adresa celor care nu au stimulat în niciun fel agricultura românească, a celor care nu au fost capabili de politici care să stimuleze tinerii să rămână la țară. Deci gândurile românului de rând se duc la politică. De partea cealaltă, şi politicienilor noștri tot la politică li se duc gândurile. Unde altundeva…
Numai că acum iar vor să fie pașnici. La finele săptămânii trecute, toate partidele mari au avut ședințe și au discutat strategii. Liviu Dragnea, lovit de gânduri pașnice și dorința de a promova femeile, are planuri mari. Și-a propus cu orice preț colaborarea între partide pentru binele României. Inițiativa lui a fost salutată prețios de Gabriel Oprea, desigur tot pentru interesul național… Dacă nu ai ști că au îmbătrânit în politică, te-ai întreba de unde oare or fi apărut drăgălășeniile astea de politicieni? Dacă ai timp, îți vine și să îi crezi că tot ce gândesc este pentru România și nu pentru că anul viitor când, fiind două scrutine electorale, ei au nevoie de români. Mai bine zis, de voturile lor, că de oameni… De la liberali nu am aflat prea multe strategii interne, ei o țin pe aia cu votul prin corespondență. Nu știu de ce, că doar acel vot este strict legat de Iohannis, iar anul viitor președintele nu candidează nici pentru postul de primar general al capitalei, nici la vreun loc în Senat.
În rest, toată lumea îl toacă pe Ponta. Opoziția direct, ai lui indirect. Bine că au pe cine. Anul viitor vedem ce-o mai fi, că doar politica românească nu se exportă…