Caraş-Severin, Romania

Când îi spui cuiva „măi, animalule!“, înseamnă că vrei să-l insulţi. Adică îl consideri o fiinţă inferioară, primitivă, care se lasă pradă instinctelor primare. Omul însă a evoluat, a depăşit acest nivel. Inteligenţa noastră ne-a dat posibilitatea să fim creatori – am dat naştere unor concepte precum dragoste, religie, onoare, orgoliu. Principii pentru care suntem dispuşi să murim, şi, mai ales, să ucidem.

Într-o ţară liniştită şi pierdută în ceţurile nordice, un individ se plimbă agale cu arma în mână, împuşcând tot ce mişcă şi ascultând muzică. Pe alte meleaguri, din când în când, câte unui om i se taie capul în faţa unei camere video, iar cei din jur scandează ca la meci. În fiecare zi, oameni sunt ucişi cu pietre, prin decapitare, înjunghiere, spânzurare, împuşcare, ardere. De către alţi oameni.

Şi pentru ce? Ca nişte animale? Pentru mâncare, un partener de reproducere sau ca să se apere? Nu, ca nişte oameni, în numele unor principii. Au altă culoare a pielii sau altă orientare sexuală; se roagă lui Dumnezeu şi nu lui Allah sau invers; vorbesc altă limbă, ţin cu alt partid sau cu altă echipă de fotbal, poartă altfel de haine sau pur şi simplu s-au nimerit la locul şi momentul nepotrivit. Adică pentru că sunt „altfel“.

Joia trecută, în 28 iulie, s-au împlinit 97 de ani de când a început primul război mondial; de azi într-o lună se vor împlini 72 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea. În numai două conflicte, în 31 de ani, peste 100 de milioane de oameni au fost ucişi de către oameni. Iar istoria noastră se întinde pe mult mai mult de trei decenii.

V-a şocat ceea ce a făcut Anders Behring Breivik în Norvegia? V-aţi întrebat ce l-a putut determina să se poarte ca un animal dezlănţuit. Ei bine, vă înşelaţi – comportamentul său a fost unul cât se poate de specific speciei umane – nu a făcut altceva decât să-şi ucidă semenii care erau altfel decât el. Şi atunci, unde mai este atât de lăudata nobleţe şi superioritate a omului? Consider că animalele ar avea toate motivele să se insulte între ele cu „măi, omule!“.

Nina Curiţa