Reactualizat la:

Unde sunt oamenii de calitate?

REŞIŢA – Tot mai multe instituţii se plâng din cauza lipsei de angajaţi bine pregătiţi.

 (4 comentarii)

Rectifica

După deschiderea pieţii muncii şi plecarea masivă în străinătate, tot mai mulţi agenţi economici şi instituţii publice se confruntă cu o lipsă de personal.

La Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare din Caraş-Severin, într-un raport întocmit către Instituţia Prefectului, la capitolul probleme este menţionat: „Numărul insuficient de personal pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor privind lucrările de îmbunătăţiri funciare“. „Noi acum aparţinem de Timişoara. S-a propus ca fiecare judeţ să fie pe cont propriu. Atunci s-ar putea rezolva şi această problemă“, a declarat ing. Ghiţă Mutaşcu, inspector şef la Administraţie.

Alături de lipsa generală a persoanelor care pot să lucreze s-a mai creat şi o altă situaţie. Nu există oameni calificaţi. Cu lipsa unor angajaţi specializaţi pe domeniul lor se confruntă tot mai multe instituţii publice.

Spre exemplu, cei de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin sunt mereu în căutare de angajaţi.

„Problemele cele mai mari pe care le avem sunt legate de selecţia personalului. Cei care vin la noi nu sunt întotdeauna bine pregătiţi“, a declarat Doru Cozma, director la Direcţia Generală a Finanţelor Publice din judeţ. Conform acestuia, de foarte multă vreme încearcă să găsească oameni capabili însă nu reuşeşte. „La noi e cu atât mai grav pentru că a ajunge inspector la un nivel mediu, perioada minimă de pregătire este de cinci ani“.

De menţionat faptul că, la sfârşitul lunii septembrie, în judeţul nostru erau 7.508 şomeri. Pe tot parcursul perioadei de şomaj aceştia trebuie să urmeze cursuri de calificare, dar fără rezultate.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Casă în flăcări la Maciova
CONSTANTIN DAICOVICIU - Un incendiu a izbucnit la o casa din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. Au intervenit [...] mai multe »
Tulburarea în faţa sfârşitului, în poezia lui Costel Simedrea
REŞIŢA - Cea de-a 12-a carte de versuri a poetului a fost prezentată săptămâna trecută la Biblioteca Germană [...] mai multe »
A sunat la 112 să vadă dacă poate fi prins
CARANSEBEŞ - Şi nu doar că a fost localizat, ci a fost şi amendat. Este povestea unui bărbat de 32 de ani din [...] mai multe »
Cele două municipii cărășene, câștigate de Iohannis
CARAŞ-SEVERIN - Atât la Reșița, cât și la Caransebeș, președintele în exercițiu a fost favoritul alegătorilor. mai multe »
43 de mii de cărășeni au votat cu Iohannis
CARAȘ-SEVERIN - Actualul președinte a câștigat primul tur în Caraș-Severin, urmat de Viorica Dăncilă și Mircea [...] mai multe »
Nu ne aşteptăm să rămânem pe veci într-o instituţie!
CARAŞ-SEVERIN - Spunea Matei Lupu, prefectul judeţului, vizavi de intenţiile neoficiale ale noului Executiv de a-i [...] mai multe »
Spitalul reşiţean nu mai înregistrează pierderi
REŞIŢA - Se pare că strategia managerului Waldemar Murgu a dat roade, astfel încât salariaţii primesc şi [...] mai multe »
43,02% dintre cărăşeni au votat
CARAŞ-SEVERIN - Primele rezultate exit-poll: Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. [...] mai multe »
Chiar dacă justiția i-a interzis, tot și-a votat președintele
CARAȘ-SEVERIN - Sistemul Informatic privind Monitorizarea Prezenței la Vot a atras, în Caraș-Severin, în ziua [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou