Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cel puţin aşa stau lucrurile în Caraş-Severin, după cum ne informează cei de la agenţia de şomaj.

Cam aşa stau lucrurile atunci când vine vorba despre „planul“ la şomaj. Chiar dacă vorbim despre un fenomen social negativ, şomajul cărăşean aduce şi… împliniri.

Chiar dacă pionii de pe tabla de şah a industriei reşiţene continuă să cadă, iată că, la capitolul şomaj, nu mai avem motive de îngrijorare. Mai puţin şi ne-am făcut planul…

Potrivit programului judeţean de ocupare a forţei de muncă pe 2014, în judeţul nostru, până la finele anului, ar trebui să se reuşească angajarea a cel puţin 3.800 de persoane, prin intermediul agenţiilor de şomaj. Ei bine, până la jumătatea anului, au reuşit să încheie un contract de muncă un număr de 2.822 de cărăşeni. Ceea ce înseamnă cu mult peste aşteptări, cifra reprezentând 74,26% faţă de numărul persoanelor preconizate a fi angajate în anul 2014, după cum ne informează consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin.

Cele mai multe angajări au venit pe bandă rulantă, în cadrul activităţilor curente de mediere, în primele şase luni ale lui 2014 reuşindu-se angajarea unui număr de 2.655 de şomeri, faţă de cei 3.275 planificaţi pentru angajare în decursul întregului an.

Tot în cadrul serviciilor curente, unii dintre norocoşii care s-au angajat în prima jumătate a anului au beneficiat şi de servicii de informare şi consiliere profesională. În această categorie intră 1.474 dintre şomerii care au reuşit să se angajeze, faţă de un număr de 230, cât se planificase iniţial.

Iar cursurile de formare profesională au adus de cinci ori mai multe angajări decât se prognozase, respectiv 126, în loc de 25.

Părerea generală e aceea că şomerii preferă să stea acasă, pe banii statului, până la expirarea perioadei de indemnizare, după care să înceapă să-şi caute de lucru. Totuşi, din cei peste 2.000 de şomeri cât mai are Caraş-Severinul, 107 au preferat să-şi încheie socotelile cu indemnizaţia şi să se ducă la lucru. La acest capitol, planificarea pentru întregul an este de 125 de persoane.

În cazul şomerilor cu vârsta peste 45 de ani şi a celor care sunt unici susţinători de familii monoparentale, în primele şase luni ale lui 2014 s-a reuşit angajarea unui număr de 142 de persoane, aproape triplul planificării anuale, care prevedea 50 de angajări. Totodată, un şomer care mai avea cinci ani până la pensie a reuşit să se angajeze în prima jumătate a anului, locul său de muncă beneficiind de subvenţionare. Planificarea iniţială nu prevedea nicio astfel de angajare.

Tot în prima jumătate a anului, un număr de 27 de şomeri au fost norocoşi prin alte localităţi sau judeţe, beneficiind de stimulente financiare, faţă de 40 cât este numărul stabilit pentru întregul an. La capitolul absolvenţi angajaţi prin subvenţionarea posturilor, în şase luni s-a reuşit încadrarea unui număr de 27 de tineri, faţă de 25 cât se stabilea potrivit planificării anuale. De asemenea, un număr de 32 de tineri absolvenţi au reuşit angajarea, beneficiind şi de prime pentru faptul că au făcut acest lucru cât timp erau şomeri indemnizaţi, faţă de planificarea anuală de 25.

S-a reuşit angajarea a patru şomeri (faţă de planificarea de cinci) care proveniţi din casele de copii, din penitenciare, tineri unic-întreţinători de familie sau susţinători de familii monoparentale. La capitolul angajări de persoane care să-şi pună pe roate propria afacere sau de persoane cu handicap, realizarea pe şase luni e egală cu planul anual. Zero…

Antoniu Mocanu