Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Consilierii au discutat de la onorariul de 620.000 de lei pe care îl vor plăti reşiţenii unui avocat, până la antene.Prima întrunire de anul acesta a aleşilor Reşiţei s-a desfăşurat marţi, 31 ianuarie, într-o atmosferă cu mult mai destinsă decât de obicei, şi fără absenţi. Poate pentru faptul că Ioan Benga a descreţit frunţile audienţei cu o scurtă glumă, ruptă din amărăciunea scrisorii unui pensionar. Sau poate pentru faptul că şedinţa parlamentului local al Capitalei Banatului Montan s-a întrunit într-o sală proaspăt amenajată din fonduri europene.

Toate bune şi frumoase până când dezbaterile au ajuns la problema bugetului, prilej cu care primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a ţinut să precizeze că se aruncă o bună parte din banii reşiţenilor pe termie: „Începem din start cu acest handicap (…) dar vom vorbi şi despre rectificări pozitive“.

Viceprimarul Cristian Panfil s-a revoltat că „Bugetul este legal pentru că depăşeşte veniturile de anul trecut. Trebuia să avem cel mult la nivelul realizărilor de anul trecut. S-a tăiat tot de la învăţământ, unde sunt bani doar pentru continuarea a ceea ce s-a început şi pentru restanţe“. Cu alte cuvinte, deşi s-a trecut prea mult, nu s-a trecut suficient…

Toată babilonia s-a încheiat în secunda în care primarul Stepanescu a retras proiectul de buget şi l-a amânat pentru joi, 2 februarie, la ora 11.00, când probabil va fi organizată o şedinţă extraordinară de consiliu.

Factorul politic a fost mai mult decât evident la şedinţa de consiliu, dar sper ca acest proiect să treacă, altfel va trebui să ne adaptăm. Dar trebuie să vedem ce înseamnă, din punct de vedere juridic, neplata salariilor profesorilor sau a indemnizaţiei persoanelor cu handicap. (…) Au început campania electorală mai devreme! Le sugerez să-şi păstreze energiile pentru ultima lună, pentru că eu nu mai am multe de pierdut. Sunt deja la trei ani şi jumătate de mandat“, ne-a explicat Stepanescu, vorbind despre câteva dezvăluiri pe care intenţionează să le facă.

Discuţiile consilierilor au luat în calcul o serie de probleme ale urbei, de la parcări, până la facturile umflate pentru încălzirea unor şcoli, însă consilierul local Ioan Crina a scos la iveală o situaţie care i s-a părut exagerată: „Am primit un raport al Direcţiei Juridice potrivit căruia, un avocat primeşte un onorariu de 6,2 miliarde de lei vechi pentru un proces contra autorităţii locale“.

De fapt, este vorba despre un proces cu vechiul operator de termie, pierdut de autoritatea locală, despre care Aurel Marinescu, administratorul CET a conchis: „Acest onorariu este tot în funcţie de datoriile pe care le are primăria“. Vom reveni asupra subiectelor.

Antoniu Mocanu

Factorul politic a fost mai mult decât evident la şedinţa de consiliu, dar sper ca acest proiect să treacă, altfel va trebui să ne adaptăm. Dar trebuie să vedem ce înseamnă, din punct de vedere juridic, neplata salariilor profesorilor sau a indemnizaţiei persoanelor cu handicap. (…) Au început campania electorală mai devreme! Le sugerez să-şi păstreze energiile pentru ultima lună, pentru că eu nu mai am multe de pierdut. Sunt deja la trei ani şi jumătate de mandat“, ne-a explicat primarul, vorbind despre câteva dezvăluiri pe care intenţionează să le facă.

Discuţiile consilierilor au luat în calcul o serie de probleme ale urbei, de la parcări, până la facturile umflate pentru încălzirea unor şcoli, însă consilierul local Ioan Crina a scos la iveală o situaţie care i s-a părut exagerată: „Am primit un raport al Direcţiei Juridice potrivit căruia, un avocat primeşte un onorariu de 6,2 miliarde de lei vechi pentru un proces contra autorităţii locale“. De fapt, este vorba despre un proces cu vechiul operator de termie, pierdut de autoritatea locală, despre care Aurel Marinescu, administratorul CET a conchis: „Acest onorariu este tot în funcţie de datoriile pe care le are primăria“. Vom reveni asupra subiectelor.

JCS-Antoniu Mocanu