Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În perioada 13-19 septembrie, „Eftimie Murgu“ este în plină sesiune de admitere.Începând de marţi, 13 septembrie, Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa îşi deschide porţile înscrierilor, atât pentru ciclul de licenţă, cât şi pentru programele masterale. Dacă în vară oferta educaţională a forului cuprindea 364 de locuri bugetate pentru domeniile de licenţă, respectiv 756 cu taxă, plus alte 300 cu taxă pentru învăţământul la distanţă, tinerii interesaţi să-şi clădească viitorul cu UEM Reşiţa au acum la dispoziţie ceva mai puţine locuri.

Astfel, la specializările Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative mai sunt disponibile 13 locuri bugetate şi 282 cu taxă, plus 242 pentru învăţământul la distanţă, iar la Inginerie – 136 bugetate şi 127 cu taxă.

La programele masterale, tinerii absolvenţi ai ciclului de licenţă pot opta pentru un total de 445 de locuri, dintre care 150 sunt bugetate, iar restul cu taxă. Pentru înscriere, tinerii trebuie să achite o taxă de 100 de lei, la care, în cazul admiterii, se adaugă taxa de şcolarizare.

Aceasta este de 1.800 de lei pentru ciclul de licenţă, la zi, respectiv 1.900 de lei pentru cei care au ales forma de învăţământ la distanţă, 2.100 de lei pentru masterat şi 2.700 de lei pentru doctorat. Toate taxele de şcolarizare sunt plătibile în trei rate, cu excepţia celei pentru doctorat, care poate fi achitată în două rate.

Antoniu Mocanu