Reactualizat la:

Undă verde blocului de locuinţe

CARANSEBEŞ– Întruniţi în şedinţă extraordinară în această săptămână, aleşii urbei de pe Sebeş au aprobat un proiect de hotărâre prin care se mai face un pas către construirea blocului cu 19 apartamente din cartierul Balta Sărată.

 (1 comentariu)

Hotărârea vizează dezmembrarea parcelei de teren pe care s-a aflat cantina societăţii Mocars, suprafaţă pe care va fi ridicată construcţia.

Terenul a fost dezmembrat în două parcele, una de 474 mp, iar cealaltă de 350 mp, cea de-a doua fiind necesară pentru construirea blocului de 19 apartamente cu destinaţia locuinţe sociale.

Finanţarea acestui proiect se va face din fondul de dezvoltare al guvernului, din sumele puse la dispoziţie pentru construirea de locuinţe destinate chiriaşilor evacuaţi din imobile retrocedate.

Contribuţia municipalităţii constă în punerea la dispoziţie a terenului pe care se va construi blocul şi asigurarea utilităţilor necesare (energie electrică, apă, canalizare, etc.)

Lucrările urmează să fie finalizate în cursul anului viitor, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 1,5 milioane de lei (15 miliarde de lei vechi).

Iulius Pârvu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou