Reactualizat la:

Una din doua masini, bomba pe patru roti?

Una din doua masini, bomba pe patru roti?
Scris de A.M. - CARAȘ-SEVERIN – O acţiune derulată în trafic, într-una din zilele trecute de poliţiştii rutieri cărăşeni, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român, ridică serioase semne de întrebare vizavi de maşinile care circulă pe arterele judeţului. Oamenii legii au avut în vizor neregulile legate de starea tehnică a autovehiculelor. Iar aproape într-una din două situaţii, verificarea s-a soldat cu o amendă…

„Echipele de control au verificat buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie a autovehiculelor, a instalaţiei de iluminare şi semnalizare, precum şi reglajul acesteia. De asemenea, poliţiştii au verificat concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii. Au fost controlate aproximativ 200 de autovehicule, pentru neregulile constatate fiind aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale. Pentru defecțiuni tehnice și lipsa inspecției tehnice periodice au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare. Într-un caz de constatare a unor defecțiuni grave la sistemul de frânare s-a dispus măsura imobilizării autovehiculului“, ne informează Poliţia judeţului.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sorin Fruntelată în rol de profesor
REŞIŢA - Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a. mai multe »
Deputatul Ion Mocioalcă, pe locul 3 în preferinţele cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Cel puţin asta reiese dintr-o cercetare socio-politică realizată la nivel naţional de Partidul [...] mai multe »
Cincinalul reînvie în cimitir, cu taxa pe locul de veci
REŞIŢA - Oamenii se plâng de noile tarife practicate de Administraţia Cimitirelor, care le rup buzunarele celor cu [...] mai multe »
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou