Reactualizat la:

Un viceprimar care nu se plânge

Un viceprimar care nu se plânge
ZĂVOI – Criza nu a ajuns la Zăvoi. Cel puţin aşa ne asigură viceprimarul comunei, Ion Scorobete.

 (1 comentariu)

Rectifica

Mai bine de jumătate de an viceprimarul Ion Scorobete a condus Primăria Zăvoi, în condiţiile în care primarul ales, Antonie Bunei, a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Dacă e să-i dăm crezare viceprimarului, la Zăvoi a curs şi încă mai curge lapte şi miere: proiecte îndrăzneţe şi cheltuieli care nu au depăşit veniturile. Să recunoaştem, puţine sunt administraţiile locale ce se pot lăuda cu astfel de performanţe. Până una alta, Ion Scorobete se străduieşte să ne demonstreze că în doar şase luni a făcut mai mult decât Bunei în ultimele mandate.

„Avem în derulare un proiect de reabilitare a şcolii din centrul comunei, finanţat din fonduri guvernamentale, în valoare de un milion de lei, care va fi finalizat până în luna septembrie. De asemenea, în acest an, vor demara lucrările pentru construirea unei noi grădiniţe în Zăvoi, urmând ca pe cea actuală, în care am investit 50 de mii de lei, să o transformăm în centru de documentare informatică“, a precizat viceprimarul. Pe linia aceloraşi realizări sunt incluse finalizarea sistemului de încălzire centrală la şcolile şi grădiniţele din satele Voislova, Măgura şi Colonia 23 August.

În scurtul său mandat la primărie, în calitate de edil şef, Scorobete a punctat şi la capitolul drumuri. După propriile afirmaţii, a reuşit reabilitarea unui tronson de 500 de metri de drum agricol, precum şi demararea lucrărilor la drumul Măru – Poiana Mărului, care va costa în final un milion de lei.

Pe lângă toate acestea, se preconizează înfiinţarea unui centru de informare turistică, proiect depus pe Măsura 313, pentru care viceprimarul spune că finanţarea este ca şi rezolvată. Însă, proiectele administraţiei locale nu se opresc aici. Priorităţile pentru acest an sunt reabilitarea tuturor căminelor culturale şi a unităţilor de învăţământ, precum şi asfaltarea străzilor. Una peste alta, toate investiţiile s-au făcut fără îndatorarea primăriei, iar administraţia locală se laudă cu un excedent financiar în ultima jumătate de an. După atâtea împliniri este normal ca viceprimarul Ion Scorobete să se gândească la candidatura lui în 2012, fiind convins că va reuşi să conducă primăria la fel cum a făcut-o în a doua jumătate a anului trecut.

Roxana Nafiru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Distinctie europeana pentru Erwin Josef Tigla
CARAȘ-SEVERIN - În cadrul Seminarului Internațional „Europa-Forum Neumarkt 2018", preşedintele Forumului Democrat [...] mai multe »
Nu invartim lumea pe degete…
REȘIȚA - ...dar am adunat oameni în suflete, iar noi ne regăsim în inimile multora. Nu ne-am dorit invidia [...] mai multe »
Halta de la Jupa, desfiintare sau modernizare?
CARANSEBEȘ - Halta Tibiscum, așa cum mai este cunoscută halta CFR de la Jupa, ar putea deveni istorie, odată cu [...] mai multe »
Ar trebui sa ne obisnuim cu fortele de ordine
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne sfătuiesc jandarmii cărăşeni, care spun că prezenţa lor în rândul cetăţenilor este [...] mai multe »
Primul drum asfaltat din Ciudanovita, gata in 18 luni
CIUDANOVIŢA - Este vorba despre un tronson de 4,3 kilometri, care leagă comuna de localitatea Goruia. Odată [...] mai multe »
Minunea din Terova
REȘIȚA - După ce ani buni reşiţenii din localităţile aparţinătoare municipiului s-au plâns că, deşi plătesc [...] mai multe »
Recompense pentru cei mai buni contabili
REŞIŢA - Au fost acordate în cadru festiv cu prilejul celei de-a XIV-a ediţii a Zilei Naţionale a Contabilului. mai multe »
Se cauta constructor pentru scoala din Coronini
CORONINI - În aproximativ două săptămâni, lucrarea privind modernizarea şcolii gimnaziale din Coronini va fi [...] mai multe »
Felix Borcean nu vrea penali in functii publice
CARAȘ-SEVERIN - Proaspăt reîntors din concediu, primarul Caransebeșului și liderul filialei locale a PNL, s-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou