REȘIȚA – Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă nopțile, am studiat-o, am râvnit la ea. Și acum o jumătate de secol, în cele din urmă, am și vizitat-o. Pe 20 iulie 1969, la capătul unui efort titanic, doi dintre fii Pământului reușeau să pășească pentru prima oară pe Lună.
Oare ce gândeau celelalte șase miliarde de oameni în acele momente istorice? Cum vedeau viitorul? Poate cu speranța că nepoții lor vor cuceri această nouă frontieră și vor ajunge „să meargă cu curaj acolo unde niciun om nu a mai fost vreodată”? Nu știu, nu pot decât să-mi imaginez, însă sunt destul de sigură că nici în cele mai negre vise ale lor nu s-ar fi gândit că, doar 50 de ani mai târziu, atâția dintre pământeni vor crede cu fanatism că Pământul e plat și că aselenizarea a fost filmată la Hollywood.
Știu ce o să spuneți acum, dând din mână a lehamite, că americanii, unde procentul ăstora este atât de mare, sunt mai proști din fire. Că nu se compară cu noi, românii, unul dintre cele mai inteligente popoare din lume (deși ei, și nu noi am ajuns pe Lună, iar în spațiu am ajuns doar o dată, și asta grație politicii „fratelui de la Răsărit“, nu meritelor noastre). Că niciun om cu mai mult de doi neuroni nu ar crede așa ceva, că prostia asta e ceva trecător…
Da, dar știți când am mai auzit aproape aceleași cuvinte, de la diverse persoane? Acum vreo 10-15 ani, iar subiectul viza vaccinurile. Pe atunci, aveam o mână de fanatici zgomotoși, desconsiderați și ignorați de cei mai mulți dintre noi. Hai să fim serioși, cine ar fi atât de bătut în cap ca în anii 2000 să critice cu atâta ură și fără nicio dovadă reală ceva demonstrat dincolo de orice dubiu prin sutele de milioane de vieți salvate în ultimele aproape două secole? Sper să nu ne trezim în vreo cinci-zece ani cu manifestații și petiții pentru scoaterea „minciunilor“ din manualele de geografie. Sau, în cel mai fericit caz, cu vreun paragraf care să nu supere pe nimeni în care să se precizeze că forma planetei noastre este „complicată“.
Adevărul e că am crescut prea repede, iar tehnologia și cunoștințele au depășit bunul simț și rațiunea. Știm tot mai multe lucruri, dar nu știm ce să facem cu ele, suntem ca niște copii care au învățat să citească dar nu și să înțeleagă, așa că mai degrabă rupem paginile care nu ne convin. Am ajuns în spațiu dar credem că planeta e plată, am eliminat maladii cumplite dar credem că medicina științifică e o conspirație făcută să ne omoare, trăim în cea mai prosperă și pașnică epocă din istoria omenirii dar urlăm disperați în fiecare zi cât de grea e viața și cât de stresați suntem. Cu cât avem mai multe, cu atât mai tare ne batem joc de ele. Curiozitatea nesătulă a omului, adică acel lucru care ne-a scos din peșteră și ne-a dus pe Lună, a fost înlocuită de o suspiciune ranchiunoasă, așa că fugim înapoi la întuneric și-i tragem și pe ceilalți după noi.
Atunci când Destinul i-a încredințat onoarea de a fi parte a unuia dintre cele mai importante momente din istoria Omului, Neil Armstrong s-a gândit la marele salt al omenirii. Un salt poate prea mare pentru vremurile și mai ales pentru mințile noastre de acum. Din fericire însă, el l-a făcut oricum.