Reactualizat la:

Un român, discipol al lui Dalai Lama

Marcel, Dalai Lama şi părintele Irineu Marcel, Dalai Lama şi părintele Irineu - © FOTO: Mediafax
Marcel a devenit călugăr budist tibetan şi caută educarea minții în India.

Rectifica

Un român de 39 de ani, crescut în religia ortodoxă, a devenit călugăr budist tibetan și discipol al lui Dalai Lama. El trăieşte într-o mănăstire din nordul Indiei, unde caută educarea minții și cum să devină mai bun. Îl cheamă Marcel, s-a născut într-un sat din județul Bacău în urmă cu 39 de ani și a urmat o carieră în consultanță, după ce a absolvit studii europene la Universitatea din Geneva și studii politice la SNSPA București. A făcut un stagiu la o federație europeană care derula programe pentru persoanele fără adăpost, unde s-a ocupat de proiecte de cercetare privind situația locativă a romilor din Estul Europei, după care a lucrat ca și consultant și ofițer de programe la o fundație olandeză, tot pe problematica romilor din Europa.12_marcel_8-k

Acum este călugăr budist tibetan, poate singurul român din această categorie, și poartă zilnic arhicunoscuta ținută în culorile vișiniu și portocaliu. „În 2008 am plecat în India, a fost o perioadă de reflecție și nemulțumire personală, și am zis că, mai mult decât orice, căutările sufletului sunt mai importante. Am stat în India un an și două luni, am umblat în căutarea unor oameni care să mă ajute să mă pot înțelege mai bine pe mine însumi. Am intrat în contact cu tradiția budist tibetană, am locuit într-o comunitate tibetană și am predat engleza unor copii – călugări. La sfârșitul lui 2009 m-am reîntors în țară și am lucrat din nou pe proiecte de consultanță pe partea de ONG-uri, după care în 2010 am plecat din nou în Asia, în Birmania și apoi iar în India, unde simțeam că este locul meu”, a povestit Marcel.

În 2011 s-a întors în Europa și a refăcut un pelerinaj până la Santiago de Compostella, în Spania, unde se presupune că ar fi osemintele apostolului Iacob. Din 2012 până în 2014, Marcel s-a dus din nou în Birmania și Malaezia, unde a fost călugăr novice, iar de la sfârșitul lui 2014 până în iunie 2018 a rămas în nordul Indiei, lângă templul lui Dalai Lama, în comunitatea monastică din Tashi Jong.

epa05793085 Tibetan Buddhist monks living-in-exile pray in front of a statue of Lord Buddha at the Gyuto Monastery, as they take part in Chak Khar Prayer held ahead of Losar or Tibetan New Year, in Dharmsala, India, 14 February 2017. The special prayer is held for the purpose of removal of obstacles and a successful life, according to a Buddhist monk, participating in prayers.  EPA/SANJAY BAID

„În 2014 am cerut să devin călugăr complet și am făcut legământul monastic sub egida lui Dalai Lama. Ceremonia prin care am devenit călugăr budist în tradiția tibetană, mahayana, a avut loc în martie 2017. Această tradiție pune accent mai mult pe partea de dedicare spre binele celuilalt, pe serviciul în folosul celuilalt”, a explicat Marcel.

Marcel a avut ocazia de a-i lua un interviu lui Dalai Lama la sfârșitul lui octombrie 2017, împreună cu părintele Irineu de la Mănăstirea Prislop, din Maramureș, în care șeful spiritual al tibetanilor a vorbit cu multă simplitate despre valorile comune ale tradițiilor creștină și budistă, despre fericire și umanitate.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Legalizarea consumului de canabis: o promisiune aproape imposibil de aplicat
România ar putea "legaliza" consumul de canabis în scopuri medicinale, "în special pentru zona de cancer", însă [...] mai multe »
CFR Călători a avut scăderi la toate capitolele în 2018
​Raportul de activitate al CFR Călători pe anul trecut indică scăderi ale tuturor indicatorilor, atât în ceea ce [...] mai multe »
Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a externat din spital
Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat, pentru Mediafax, că Liviu Dragnea s-a externat din spital, [...] mai multe »
„Prima maşină” poate fi şi a doua
Tichetele de la Programul „Rabla” pot fi folosite ca avans la „Prima maşină”. Dispare condiţia de a nu mai fi [...] mai multe »
România și Ungaria, împreună pentru transplantul pulmonar
Miniștrii Sănătății din România și Ungaria au semnat un memorandum de înțelegere pentru transplantul de plămâni. mai multe »
Ministrul Sănătăţii crede că legalizarea canabisului ar fi un lucru pozitiv
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, consideră că legalizarea canabisului ar fi un lucru bun pentru pacienții cu [...] mai multe »
PSD ia în considerare o remaniere înainte de alegerile europarlamentare
PSD ia în calcul să facă o remaniere înainte de europarlamentare, susțin surse social-democrate. Vizați ar fi [...] mai multe »
Legalizarea canabisului în România, cu un pas mai aproape de realitate
Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, a declarat că la ora actuală se discută despre legalizarea consumului de [...] mai multe »
Programul „Prima mașină” a fost modificat de Guvern
Guvernul a aprobat marți modificarea programului Prima mașină, astfel încât beneficiarii își vor putea cumpăra o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou