REȘIȚA – Într-o postare pe Facebook, un reşiţean spunea că deşi înțelege că bradul din imagine obtura vizibilitatea locatarilor din bloc și trebuia toaletat/tăiat, nu înţelege de ce nimeni nu s-a gândit ca respectivul brad să fie relocat sau, în cel mai rău caz, împodobit peste o lună în Reşiţa?
„Atunci veți cumpăra pe bani grei de la Romsilva când puteați să faceți economie, dar nu vă interesează, nu sunt banii voștri. Apropo, cât mai costă un brad de aproximativ 20 m?“, susţine omul, care şi-a vărsat năduful postând poze cu bradul întreg, toaletat, apoi dărâmat. Totul s-a întâmplat în cartierul Lunca Pomostului, în spate la Coda Serv, pe Bulevardul Revoluția din Decembrie, bl. 34A, în spatele scării 2.
De partea cealaltă, reprezentanții Primăriei susțin că pentru orice tăiere sau toaletare există toate avizele necesare. Cât despre împodobit, probabil nimeni de la Primărie nu a avut o astfel de idee…