Reactualizat la:

Un punct cât o victorie, pentru studente

Un punct cât o victorie, pentru studente
REŞIŢA – „U“ Reşiţa – S.C.M. Craiova 28-28 (19-13), în etapa a VIII-a a Diviziei A de handbal feminin.

Dornice să se apropie de K.Z.N. Slatina, liderul Seriei B, craiovencele au venit în municipiul de pe Bârzava cu intenţia de a obţine cele două puncte puse în joc.

Reprize diferite

De care au fost foarte aproape, graţie jocului din repriza secundă, pe care au dominat-o autoritar.

Şi aceasta, în condiţiile în care au intrat la vestiare, după prima parte, cu 13-19!? Altfel spus, elevele prof. Cristian Busuioc au avut o evoluţie excelentă în primele 30 de minute, profitând şi de faptul că oltencele au ratat foarte mult.

Performerele echipei reşiţene au fost Loredana Iancu şi Oana Oprea, care au înscris aproape jumătate din goluri.

Revenind la repriza secundă, Universitatea a avut o perioadă de 12 minute în care a fost de nerecunoscut, reuşind un singur gol şi primind şapte, tabela arătând, în minutul 42, 20-20!

Studentele nu şi-au revenit nici în continuare, deşi au condus până cu şapte minute înainte de final, când au fost egalate la 25-25.

Finalul avea să fie unul dramatic, gazdele revenind spectaculos de la 26-28, egalând cu câteva secunde înainte de sfârşitul meciului.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Radu Bizău, medalie de argint la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - Cupa Mondială WKC la karate a avut loc la Belgrad, iar printre cei 21 de reprezentanți ai României [...] mai multe »
Karatiștii reșițeni s-au întors cu medalii de la Cupa „SHORIN RYU”
REȘIȚA - Concursul Național Școlar Cupa „SHORIN RYU”, care face parte din calendarul Ministerului Educației [...] mai multe »
Arbitrul Claudiu Gogu a fost făcut K.O. la Armeniș!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre A.S. Armeniș și F.C.S. Bistra Glimboca a fost întreruptă în minutul 77 la scorul de [...] mai multe »
Micii rosso-neri s-au impus la Memorialul „Gheorghe Ene”
REȘIȚA - La finalul săptămânii trecute a avut loc, la Sala Polivalentă din Reșița, faza județeană a [...] mai multe »
Magica se impune în derby-ul Caransebeşului
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Era S Comexim Caransebeş 4-3 (2-1), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
Ezerişul, victorie cu emoţii în faţa Oraviţei
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – CS Oraviţa 4-1 (1-1), în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, pe [...] mai multe »
Dorinel Munteanu: Am nevoie de 6-7 jucători pentru a salva Reșița!
REȘIȚA - După înfrângerea suferită, scor 1-2, în fața Ripensiei, antrenorul Dorinel Munteanu a subliniat faptul [...] mai multe »
CSM Reșița pierde și cu Ripensia și rămâne la retrogradare
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 16 noiembrie, partida cu Ripensia Timișoara, scor final 1-2, meci [...] mai multe »
Dorinel Munteanu i-a cerut demisia lui Cosmin Contra
REȘIȚA - Naționala de fotbal a României a pierdut partida cu Suedia de acasă, scor 0-2, iar șansele pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou