Reactualizat la:

Un pistol in plus pentru politistii rutieri

Un pistol in plus pentru politistii rutieri
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Din acest an, vitezomanii ar putea fi prinşi din mers. Din mersul maşinii de poliţie.

 (1 comentariu)

Rectifica

Înainte de a fi definitivat bilanţul propriu-zis, şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, comisarul şef Decebal Davidoiu, a tras câteva concluzii despre anul 2016 şi a indicat direcţiile de acţiune pentru 2017.

„La cea mai recentă întâlnire, din vara lui 2016, situaţia accidentelor rutiere pe drumurile cărăşene nu era tocmai favorabilă. Am reuşit, totuşi, să reducem numărul accidentelor şi a consecinţelor acestora imediat după sezonul estival. Asta în condiţiile unui trafic aglomerat, a concediilor, ne-am revăzut priorităţile, am acţionat în funcţie de acestea şi rezultatele s-au văzut la finalul lui 2016. Vorbim de o scădere destul de consistentă, mai exact cu 14 accidente grave mai puţin decât în 2015. La decese, am început «puternic» anul 2016, dar suntem în scădere faţă de anul de referinţă 2010. Prioritatea a constituit-o, anul trecut, DN6. Şi anul 2017 a început «în forţă» în ceea ce priveşte decesele“, ne-a declarat şeful Poliţiei Rutiere cărăşene.

Potrivit poliţiştilor rutieri, cauzele majorităţii acestor accidente sunt considerate „greşeli copilăreşti“ în abordarea circulaţiei din partea şoferilor şi pietonilor. Potrivit contorului instalat la Mehadia pe Drumul Naţional 6, perioada de vârf de sarcină a atins aproape 20.000 de unităţi (autovehicule) în 24 de ore.

„Nu am o cifră exactă, dar e sigur peste 19.000 de unităţi, luând în considerare faptul că sunt peste 10.000 de unităţi la nivel de autostradă. Din păcate, am observat că masterplanul pentru transporturi ne cam ocoleşte. O problemă care intervine în buna desfăşurare a activităţii Poliţiei Rutiere este aceea că tehnica îmbătrâneşte, cedează autovehiculele, echipamentele de pe ele, iar în 2016 achiziţii nu s-au făcut“, a adăugat comisarul şef Davidoiu.

2016 a avut un sfârşit solicitant, la fel ca şi începutul anului curent, mai ales pentru faptul că şi condiţiile meteorologice au influenţat traficul rutier. Poliţiştii rutieri insistă pe consideraţia că judeţul nostru e unul cu conducători auto indisciplinaţi, necivilizaţi în trafic, la care se adaugă circulaţia de tranzit.

„Ne-am propus ca, în limita posibilităţilor, să responsabilizăm administraţiile locale şi să obţinem nişte camere de supraveghere. Respectivele imagini ne vor ajuta cu informații, în probleme operative. Planificarea colaborării cu Inspectoratul General al Aviaţiei cade acum în seama Direcţiei Rutiere, dar avem veşti bune care sperăm să se finalizeze aşa cum trebuie. S-a demarat la nivel de IGPR achiziţionarea de aparatură, aşa-numitele «pistoale radar» şi sper să fim şi noi dotaţi cu unul. Este mult mai performant, mai exact, şi poate fi utilizat din poziţii fixe, în mers şi din maşini neinscripţionate. Încă sper să disciplinăm participanţii la trafic şi să diminuăm accidentele. Numărul contravenţiilor este sensibil egal cu 2015, ba chiar avem peste o mie în plus, deşi echipamentele de supraveghere au fost mai puţine în cursul anului trecut“, a adăugat comisarul şef Decebal Davidoiu.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident de Sf. Gheorghe
REȘIȚA - Duminică seara, în jurul orelor 21:40, pe strada Piața Traian Vuia din Reșița, în fața Universității [...] mai multe »
Drumul soferului trece prin camp…
CARAȘ-SEVERIN - Consilierul judeţean Ghiţă Sporea spune că drumul spre Oraviţa are cratere ca pe lună. mai multe »
Nu incerca sa fii perfect! Fii doar OM…
REȘIȚA - Lumea nu o să piară din cauza lipsei de oameni, ci din cauza abundenţei de neoameni. Am parafrazat un [...] mai multe »
Resitencele PSD si-au ales conducerea
REŞIŢA - Vineri, la sediul județean PSD Caraș Severin a avut loc conferința municipală de alegeri a Organizației [...] mai multe »
Hramul Catedralei Episcopale
CARANSEBEŞ - Pentru credincioșii din Banatul de Munte, Duminica Tomii a fost una deosebită deoarece Catedrala [...] mai multe »
Poliţia si pompierii dau din gropi in cratere
REŞIŢA - Cam asta este realitatea de pe străzile Alexandru Odobescu şi Moise Groza, din apropierea celor două [...] mai multe »
Cati caraseni mai dau cu sapa
CARAŞ-SEVERIN - Un pic peste 53 de mii de cărăşeni lucrează legal. Însă cifra nu este deloc mică, dacă luăm [...] mai multe »
Am renuntat la fumul de ardei….
CARAȘ-SEVERIN - Prefectul Florența Albu a adus laude conducerii Administrației Financiare județene pentru gradul de [...] mai multe »
Nelu Popa, presedintele PNL Resita
REȘIȚA - Liberalii reșițeni s-au reunit în weekend pentru a-și alege conducerea care va coordona activitatea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou