Reactualizat la:

Un orăviţean, la… Roma

Un orăviţean, la… Roma
REŞIŢA – Antrenorul Nicolae Chirilă pregăteşte o echipă de copii a „pepinierei“ clubului Lazio.

Revenit acasă pentru câteva zile, din Italia, Nicolae Chirilă, fost antrenor al F.C.M. Reşiţa, s-a aflat sâmbătă, 2 iunie a.c., în tribunele Stadionului „Mircea Chivu“.

După ce a „savurat“ victoria echipei reşiţene în faţa băimărenilor (3-2), tehnicianul, născut în Bucureşti, dar stabilit de foarte mulţi ani la Oraviţa, ne-a vorbit despre aventura italiană.

Am reţinut că are un contract pe doi ani de zile cu U.S. Boreale Roma, pepiniera prestigioasei Lazio Roma, începând cu luna septembrie 2006. Şi pregăteşte o grupă de copii născuţi în anii 1998/1999, alcătuită din 30 de sportivi.

Deocamdată, am participat doar la turnee neoficiale, ne-a mai spus Nicolae Chirilă, cel care l-a lansat spre marea performanţă pe internaţionalul român Dorinel Munteanu, din Grădinari. Dar, din vară, intrăm într-o competiţie numită «Alievi». De condiţii ce să vă spun? Sunt extraordinare, de la echipament, aparatură pentru pregătire specifică vârstei, terenuri de antrenament, mingi. Lucrăm după o metodologie strictă, elaborată de federaţia italiană. Este o mare plăcere şi mai ales o onoare să activezi ca antrenor la acest club şi, în general, în Italia.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița atacă Liga a II-a cu jucători noi
REȘIȚA - Fotbaliștii rosso-neri s-au reunit luni, 24 iunie și au efectuat primul antrenament de după vacanța de [...] mai multe »
Lala Team, locul I la fotbal de stradă
REȘIȚA - Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal [...] mai multe »
Karatiștii s-au întors acasă cu o medalie de bronz
REȘIȚA - Campionatul Mondial WUKF a avut loc în perioada 18-23 iunie 2019. La acest turneu au participat 85 de [...] mai multe »
Schimb de experiență cu sportivii sârbi
REȘIȚA - Elevii Școlilor Gimnaziale Nr. 2 și Nr. 8 din Reșița au participat în perioada 19-20 iunie la un [...] mai multe »
Rosso-nerii de la CSM încep pregătirea
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va relua pregătirile luni după-amiază, prima întâlnire de după vacanță fiind [...] mai multe »
Sportivii de la CSU se pricep și la beach volley
REȘIȚA - Desfăşurată la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Sport Festival 2019”, prima etapă din circuitul [...] mai multe »
Cerere mare de abonamente la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița va avea parte de un suport mult mai mare din partea publicului în sezonul următor față de [...] mai multe »
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou